Știrile Zilei

‘Preţul de plătit va fi teribil în Orientul Mijlociu’


Preşedintele ales al SUA Donald Trump a avertizat luni că „preţul de plătit va fi teribil” pentru grupurile palestiniene din Fâşia Gaza dacă ostaticii nu vor fi eliberaţi înainte ca el să preia mandatul la 20 ianuarie, relatează AFP, conform Agerpres.

„Dacă ostaticii nu vor fi eliberaţi înainte de 20 ianuarie (…), preţul de plătit va fi Teribil în Orientul Mijlociu şi pentru cei responsabili care au comis aceste atrocităţi împotriva umanităţii”, a scris preşedintele american ales pe platforma sa Truth Social.

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a anunţat luni că 33 de ostatici din Fâşia Gaza au fost ucişi în timpul războiului cu Israelul care durează de aproape 14 luni, fără a furniza informaţii despre cetăţenia acestora, notează Reuters.

După ce Donald Trump a fost ales președintele SUA, Hamas a anunțat că este „gata” pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza şi îl îndeamnă pe preşedintele american „să facă presiuni” asupra Israelului pentru oprirea operaţiunilor militare. „Hamas este gata pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza, în cazul în care o propunere de armistiţiu este prezentată şi cu condiţia ca (Israelul) să o respecte”, a declarat un membru al Biroului său politic, Basem Naim, îndemnând „administraţia americană Trump să facă presiuni asupra guvernului israelian pentru a opri agresiunea” în Gaza.

„Hamas a informat mediatorii că este în favoarea oricărei propuneri care îi este prezentată care ar duce la un armistiţiu definitiv şi la retragerea militară din Fâşia Gaza, permiţând revenirea strămutaţilor, un acord serios pentru un schimb de prizonieri, intrarea ajutorului umanitar şi reconstrucţia”, a adăugat Naim.

Plan comun Fatah – Hamas

Hamas a cerut încetarea războiului şi retragerea totală a Israelului din Fâşia Gaza ca parte a oricărui acord de eliberare a ostaticilor care au mai rămas în enclavă. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că războiul va continua până când Hamas va fi eradicat şi nu va mai reprezenta o ameninţare pentru Israel.

Mişcările palestiniene Fatah şi Hamas s-au întâlnit duminica trecută, la Cairo, într-o reuniune în care au discutat despre viitoarea administraţie din Fâşia Gaza şi Cisiordania, înregistrându-se „semnale pozitive” şi „progrese”, au declarat o sursă de securitatea egipteană şi una din Fatah, informează EFE. Sursa a adăugat că propunerea care se află pe masă este formarea unei „entităţi administrative” a Fâşiei Gaza care să se numească „Comitetul comunitar de sprijin al poporului din Gaza”, care să se ocupe de chestiuni administrative, să furnizeze şi să distribuie ajutor umanitar în Fâşie şi să redeschidă punctul de trecere a frontierei de la Rafah, care face legătura cu Egiptul.

Israelul şi-a lansat războiul după ce luptători conduşi de Hamas au atacat comunităţi israeliene pe 7 octombrie 2023, omorând 1.200 de persoane şi luând peste 250 de ostatici, potrivit bilanţurilor furnizate de partea israeliană.

Ofensiva militară a Israelului în Fâşia Gaza a ucis peste 44.400 de palestinieni şi a determinat strămutarea celei mai mari părţi a populaţiei din enclava palestiniană.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button