Preşedinta Georgiei îi transmite „cele mai bune urări” Elenei Lasconi
Preşedinta Georgiei, Salome Zourabichvili, care în ultimele zile a avertizat în privinţa unei interferenţe ruse şi în alegerile din România, i-a transmis Elenei Lasconi „cele mai bune urări” răspunzându-i astfel la un comentariu în care candidata USR la alegerile prezidenţiale din România îi mulţumea pentru solidaritate.
Georgia’s president Salome Zourabichvili has been a constant voice warning about the Russian attack on democracy: in Georgia, Moldova and now in Romania. Thank you for your solidarity @Zourabichvili_S. I trust Romanians will massively vote pro EU in our presidential elections in…
— Elena Lasconi (@ElenaLasconi) December 3, 2024
„Preşedinta Georgiei, Salome Zourabichvili, a fost o voce constantă care a avertizat cu privire la atacul Rusiei asupra democraţiei: în Georgia, Moldova şi acum în România. Vă mulţumim pentru solidaritate. Am încredere că românii vor vota masiv pro-UE în alegerile noastre prezidenţiale din România”, a scris pe X, marţi seara, Elena Lasconi.
Best wishes Elena https://t.co/gUkYSs7GNF
— Salome Zourabichvili (@Zourabichvili_S) December 3, 2024
Preşedinta proeuropeană a Georgiei a împărtăşit această postare însoţită de comentariul: „Cele mai bune urări, Elena”, adresarea familiară, pe numele mic, lăsând să se întrevadă simpatia.