Portarul Ștefan Lefter, transferat de la Corvinul Hunedoara la Universitatea Cluj
FC Universitatea Cluj bifează prima mutare pe piața transferurilor din această iarnă, după ce a ajuns la un acord cu Corvinul Hunedoara pentru transferul portarului Ștefan Lefter (20 de ani). Tânărul a semnat cu „U” un contract valabil pe patru ani și jumătate.
„Născut pe 18 noiembrie 2004, la Iaşi, Ştefan Lefter a început fotbalul la grupele de juniori ale clubului FC Rapid Bucureşti. În vara lui 2020 a fost împrumutat la Corvinul Hunedoara, pentru ca trei mai ani târziu, să fie transferat definitiv de către hunedoreni. Stagiunea 2023-2024 a fost una de vis pentru Lefter, care a evoluat în 13 partide din sezonul regular al ligii secunde, reuşind să păstreze poarta intactă de patru ori. De asemenea, în play-off, în şase meciuri în care a fost folosit, a primit doar patru goluri. Mai mult decât atât, Ştefan Lefter a fost om de bază în aventura Corvinului din Cupa României. Tânărul portar a fost integralist în şase dintre cele opt meciuri jucate de hunedoreni până la câştigarea trofeului, încasând doar două goluri până în finală, în meciurile câştigate categoric cu Jiul Petroşani (4-1, în turul al treilea) şi Voluntari (3-1, în semifinale). În finala Cupei României de la Sibiu, împotriva Oţelului Galaţi, a salvat două lovituri de la 11 metri, parând în faţa lui Pablo Gaitan şi Joao Lameira şi facilitând drumul formaţiei sale către trofeu şi un loc în preliminariile europene”, anunță U Cluj.
În parcursul hunedorenilor din preliminariile Europa League, Lefter a fost titular în meciurile cu Paksi (4-2, la general) şi Rijeka (1-0, la general).
„Stagiunea 2024-2025 l-a regăsit pe Ştefan Lefter drept titular incontestabil în poarta hunedorenilor. În cele 15 partide jucate în liga secundă, Lefter a reuşit să păstreze poarta intactă de cinci ori. Evoluţiile bune din poarta Corvinului ale lui Ştefan Lefter au atras atenţia şi selecţionerului naţionalei U20 a României, Costin Curelea. Lefter a debutat în această reprezentativă în egalul cu Polonia din 26 martie 2024 din cadrul competiţiei U20 Elite League, fiind introdus pe parcurs. Mai apoi, a fost titular şi integralist în meciurile din luna septembrie, cu Germania şi Anglia, din aceeaşi întrecere. Cea mai recentă apariţie a lui Lefter sub tricolor datează din 19 noiembrie, când a fost introdus pe parcursul partidei cu Italia. În ciuda programului aglomerat din cariera unui sportiv, Ştefan Lefter acordă o importanţă sporită şi progresului său educaţional. La data de 1 octombrie 2024, a început cursurile la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, unul din visurile sale fiind acela de a ajunge inginer”, încheie clubul clujean.