Știrile Zilei

‘Poporul’ moldovean lovește din nou

Ilie Bolojan, noul președinte a PNL, face o gafă care i-a adus  numeroase critică premierului Ciolacu în urmă cu aproape o lună. Într-un mesaj adresat românilor de peste Prut, în încercarea de a recupera pentru PNL voturile date în număr mare către USR în primul tur al alegerilor prezidențiale, Bolojan vorbește despre un popor moldovean, o narațiune de sorginte sovietică.

„UN MESAJ PENTRU MOLDOVA ȘI DOAMNA PREȘEDINTE MAIA SANDU

Dragi moldoveni, sunteți binecuvântați că aveți așa un om în fruntea statului. Știu că a fost greu, știu cât ați luptat, dar ați ales bine, cu mintea, cu inima.

Noi, frații voștri de peste Prut, v-am privit de multe ori de sus. Cumva, statutul nostru de țară UE, NATO, ne-a făcut să fim aroganți. Eu, unul, ca român, îmi cer iertare.

Abia după duminica primului tur am înțeles cu adevărat ce înseamnă să fii atacat, pentru că am trăit lupta voastră. Și săptămâna asta prin care trecem e doar un mic exemplu a ceea ce voi trăiți, simțiți de atâția zeci de ani. Ca un frate care nu știa cu adevărat ce greu v-a fost, vă rog să îmi dați voie să vă strâng din nou în brațe.

Doamna Maia Sandu, ce popor aveți, ce noroc are cu dumneavoastră! Vă mulțumesc pentru mesajul cald pe care ni l-ați trimis. Aveam nevoie de vocea dumneavoastră caldă și inima bună.

Ați arătat unei lumi întregi că un om bun poate să-și conducă țara înainte! Și, cu valori corecte, multă modestie, poate să țină piept Rusiei, doamnă. Iar pentru asta să câștige respectul întregii lumi.

Învățăm și noi de la Republica Moldova”, scrie Ilie Bolojan pe Facebook.

Reacțiile critice la postarea lui Bolojan nu au întârziat. Jurnalista Ioana Constantin a remarcat asemănarea cu mesajul lui Marcel Ciolacu din 4 noiembrie, ulterior rectificat: „Domnule Ilie Bolojan, e un singur popor! V-a scris Ciolacu postarea? Că doar la PSD sunt 2 popoare. E inacceptabil. Peste Prut, e tot poporul român.”

content-image




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button