Sport

Polonezul Hubert Hurkacz îi va avea în echipa de antrenori pe Ivan Lendl şi Nicolas Massu Hubert Hurkacz


Hubert Hurkacz, sfertfinalist la Australian Open, i-a adăugat pe Ivan Lendl, de opt ori campion de Grand Slam, şi pe fostul medaliat cu aur olimpic Nicolas Massu în echipa sa de antrenori pentru 2025, a anunţat, vineri, jucătorul polonez de tenis într-o postare pe reţelele sociale.

Lendl, care l-a antrenat pe Andy Murray în timpul multiplelor victorii de Grand Slam, îl va înlocui pe Craig Boynton, care s-a despărţit de Hurkacz în august, după cinci ani împreună.

Massu, care a câştigat medaliile de aur la simplu şi dublu masculin la Jocurile Olimpice din 2004, l-a antrenat pe Dominic Thiem când acesta a câştigat U.S. Open în 2020.

„Să-i am pe Nicolas Massu şi Ivan Lendl ca parte a echipei mele este o onoare”, a declarat Hurkacz, în vârstă de 27 de ani, pentru site-ul ATP. „Cunoştinţele şi dedicarea lor mă inspiră să muncesc mai mult ca oricând şi sunt gata să muncesc din greu”.

Fostul semifinalist de la Wimbledon, Hurkacz a atins cea mai bună clasare din carieră, numărul şase mondial, în luna august, dar a avut dificultăţi în a-şi recăpăta forma după o accidentare suferită în timpul turneului de la Wimbledon, în urma căreia a fost operat la menisc în luna iulie.

„Acesta a fost un an cu suişuri şi coborâşuri; am învăţat multe şi am crescut mult şi, în sfârşit, pot spune că sunt complet sănătos şi pregătit pentru provocările care mă aşteaptă”, a adăugat Hurkacz, locul 16 ATP.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button