Permisul de conducere ar putea să nu mai fie necesar în format fizic
Un proiect legislativ vizează modificarea Codului Rutier, astfel încât șoferii să nu mai fie obligați să prezinte permisul de conducere în format fizic în timpul controalelor rutiere, dacă nu îl au asupra lor, informează Realitatea.
Verificarea valabilității și existenței permisului de conducere ar urma să se facă exclusiv prin consultarea bazei de date a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Modificările propuse:
În prezent, articolul 35 alineatul (2) din Codul Rutier obligă șoferii să prezinte polițiștilor mai multe documente, printre care permisul de conducere, certificatul de înmatriculare și alte acte legale. Proiectul de lege vizează eliminarea necesității prezentării permisului de conducere în format fizic, fiind suficient un document de identitate valid, cum ar fi:
Cartea de identitate (în format simplu sau electronic),
Cartea de identitate provizorie,
Buletinul de identitate, conform OUG 97/2005 privind evidența populației.
De asemenea, un nou alineat prevede că existența și valabilitatea permisului vor fi verificate direct în baza de date a DRPCIV și a structurilor regionale corespunzătoare, eliminând astfel necesitatea prezentării fizice a permisului.
Această modificare ar elimina sancțiunile contravenționale pentru neprezentarea permisului de conducere, atâta timp cât baza de date a DRPCIV confirmă valabilitatea documentului. În prezent, șoferii care nu au permisul asupra lor sunt sancționați cu o amendă din clasa a III-a de sancțiuni, conform Codului Rutier.
Inițiatorii proiectului susțin că sancționarea pentru lipsa permisului fizic este depășită, având în vedere digitalizarea sistemelor administrative.
Ei argumentează că acest comportament nu reprezintă un pericol real, iar scopul reglementării ar trebui să fie îmbunătățirea relației dintre autorități și cetățeni, nu aplicarea unor sancțiuni inutile.
Dacă proiectul va fi adoptat, acesta va reprezenta un pas semnificativ în simplificarea procedurilor de control rutier, contribuind la alinierea cu tendința generală de digitalizare a serviciilor publice.
În era digitalizării, verificările directe în baza de date asigură aceeași eficiență, fără a crea disconfort șoferilor,” se menționează în expunerea de motive.
Până la adoptarea și intrarea în vigoare a noii reglementări, șoferii trebuie să respecte legislația actuală, care impune obligativitatea de a avea permisul de conducere asupra lor. Lipsa acestuia atrage sancțiuni contravenționale, inclusiv amenzi.