Sport

Paul Pogba ar putea juca pentru americanii de la DC United


Paul Pogba, campion mondial cu naţionala Franţei în 2018, este în vizorul echipei DC United din campionatul nord-american de fotbal, MLS , scrie Washington Post.

Preşedintele francizei din capitala Statelor Unite a discutat deja cu Paul Pogba, care este liber de contract după ce s-a despărţit de gruparea italiană Juventus Torino în toamna anului trecut. DC United este acum pe locul 13 în Conferinţa de Est din MLS.

Site-ul eurosport.fr aminteşte că Pogba a urmărit din tribune, în luna februarie, un meci al altei formaţii din MLS, Inter Miami, scrie Agerpres.

Potrivit presei, mijlocaşul francez, în vârstă de 32 de ani, ar mai în vizorul unor echipe din Europa şi din Golf. El este liber să joace din 11 martie, după finalul suspendării sale pentru dopaj, redusă de la patru ani la 18 luni în apel de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

La începutul lui aprilie, Pogba a declarat că a primit „oferte care vin de peste tot. Dar este o decizie care va necesita timp de analiză”.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button