Sport

Papa Leon al XIV-lea, un iubitor al tenisului:’ Mă consider un jucător amator’


Noul suveran pontif, Leon al XIV-lea, spune că este un fan al tenisului, relatează Le Figaro. Și Papa Francisc a fost un iubitor de sport, fiind suporter al clubului argentinian San Lorenz

Într-un interviu acordat atunci când era cardinal, noul papă, originar din Chicago, declara următoarele:

„Mă consider un jucător amator de tenis. De când am plecat din Peru, am avut puţine ocazii să mă antrenez, aşa că abia aştept să revin pe teren”.

Robert Francis Prevost, al 267-lea Papă al Bisericii Catolice

Cardinalul american Robert Francis Prevost, în vârstă de 69 de ani, a fost ales al 267-lea Papă al Bisericii Catolice, primul american ales Papă în Istorie. Succesorul lui Francisc I şi-a ales numele de Leon al XIV-lea.

Noul Papă, vizibil emoţionat, a salutat mulţimea, care l-a aclamat călduros.

”Dragi fraţi şi surori mi-ar plăcea ca acest salut de pace să intre în inimile voastre, în familiile voastre. Mă adresez tuturor popoarelor, întregii lumi. Pacea fie cu voi!

Dumnezeu vă iubeşte pe toţi, iar răul nu va învinge. Suntem toţi în mâna lui Dumnezeu. Trebuie să fim uniţi, mână în mână, cu Dumnezeu, să nu ne fie frică. Trebuie să mergem înainte. Cristos ne-a precedat, lumea are nevoie de lumina sa”, este o parte a discursului său.

Papa Francisc l-a chemat la Roma în 2023, pentru a-l pune la conducerea puternicului Dicaster însărcinat cu selectarea episcopilor lumii, într-o perspectivă misionară mai apropiată de cei săraci. A devenit cardinal în același an. Face parte din Oridnul Sfântului Augustin, înfiinţat în secolul al XIII-lea.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button