Sport

Organizatorii Transylvania Open au anunţat lista jucătoarelor înscrise pentru cea de-a 5-a ediţie.Nu lipsesc Simona Halep și Sorana Cîrstea


Jucătoare de top 100 mondial sunt înscrise la Transylvania Open WTA 250, turneu care va avea loc între 1 şi 9 februarie 2025 la BT Arena din Cluj-Napoca. Cap de listă este Anastasia Potapova, locul 35 WTA, o jucătoare cu o ascensiune impresionantă. Nu vor lipsi din competiţie Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Irina Begu.

Potapova a reuşit cel mai bun rezultat la un turneu de Grand Slam ajungând în optimile de finală la Roland Garros. De asemenea, a atins semifinalele la Birmingham şi Cleveland, marcând astfel un sezon solid. În 2023, Potapova a obţinut al doilea titlu WTA al carierei, câştigând turneul de la Linz, iar cea mai înaltă clasare a sa a fost locul 21 mondial în iunie 2023.

Dintre sportivele din România, nu lipseşte Simonei Halep. De asemenea, pe tabloul principal se regăsesc şi Sorana Cîrstea (locul 72 WTA) – jucătoarea din România cel mai bine clasată, care ar putea disputa la Cluj ultimul său turneu pe teren propriu şi Irina-Camelia Begu (locul 83 WTA) – o prezenţă constantă în circuitul WTA şi o jucătoare de mare experienţă.

”Avem în total 10 jucătoare românce înscrise la această ediţie, şi cel mai probabil, dintre acestea vom vedea şase pe tabloul principal! Două sunt direct calificate, iar Simona Halep, cea mai îndrăgită figură a tenisului românesc şi o prietenă dragă nouă, va primi din partea noastră un wild card. Suntem extrem de entuziasmaţi să o vedem din nou pe teren. Simona a fost alături de noi la prima ediţie, când a jucat finala turneului la Cluj. Din păcate, regulile pandemiei nu au permis ca publicul să fie prezent în sală la acea vreme. Aşadar, anul acesta va fi pentru prima dată când vom putea să ne bucurăm împreună, live, de prezenţa şi jocul ei. Se anunţă un turneu competitiv şi extrem de puternic, cu jucătoare din top 90 mondial pe tabloul principal. Sigur, pe ultima sută de metri pot apărea schimbări care nu ţin de noi, dar deja avem semne clare că această ediţie va fi una dintre cele mai puternice de până acum. Aşteptăm cu nerăbdare să vedem fanii în tribune şi să trăim împreună atmosfera specială a tenisului, în BTarena”, a declarat Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open WTA 250.

Printre cele 10 jucătoare românce înscrise la simplu, la Transylvania Open 2025, se numără şi alte nume deja consacrate la acest turneu, precum Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Miriam Bulgaru şi Ana Bogdan, finalista ediţiei precedente.

Pe tabloul principal, turneul va include 4 wild card-uri şi 2 pentru calificări de care vor beneficia jucătoarele românce înscrise la tuneu, dar care nu au acces direct pe tabloul principal sau în cel de calificări.

MAIN DRAW – Transilvania Open WTA 250

Anastasia Potapova (Locul 35, F)

Clara Tauson (Danemarca, Locul 41, F)

Katerina Siniakova (Cehia, Locul 46, F)

Peyton Stearns (SUA, Locul 47, F)

Anhelina Kalinina (Ucraina, Locul 48, F)

Jessica Bouzas Maneiro (Spania, Locul 52, F)

Olga Danilovic (Serbia, Locul 53, F)

Elisabetta Cocciaretto (Italia, Locul 55, F)

Viktoriya Tomova (Bulgaria, Locul 56, F)

Mayar Sherif (Egipt, Locul 65, F)

Alycia Parks (SUA, Locul 68, F)

Varvara Gracheva (Franţa, Locul 69, F)

Sorana Cîrstea (România, Locul 72, F)

Julia Grabher (Austria, Locul 73 SR, F)

Arantxa Rus (Olanda, Locul 74, F)

Anna Blinkova (Locul 75, F)

Lucia Bronzetti (Italia, Locul 78, F)

Laura Siegemund (Germania, Locul 79, F)

Suzan Lamens (Olanda, Locul 80, F)

Caroline Dolehide (SUA, Locul 82, F)

Irina-Camelia Begu (România, Locul 83, F)

Program şi detalii competiţionale

Primele două zile ale turneului (1 şi 2 februarie) sunt dedicate calificărilor, cu 12 meciuri în prima zi şi 6 meciuri în a doua. Tragerea la sorţi pentru tabloul principal va avea loc sâmbătă, 1 februarie. Fanii vor avea ocazia să vadă toate jucătoarele de pe tabloul principal, precum şi cele mai multe meciuri în două zile ale turneului: 3 februarie – 6 meciuri de simplu şi 3 de dublu, şi 4 februarie – 8 meciuri de simplu şi 2 de dublu. Finalele turneului vor avea loc duminică, 9 februarie. Proba de dublu va începe la ora 14:30, iar finala de simplu nu mai devreme de ora 17:00.

Meciurile se joacă indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare concurează la meciurile de simplu, şi 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA şi premii în valoare de 275,094 $.

Bilete şi acces

Accesul la meciurile din calificări este gratuit, pe baza unui bilet cu valoare 0, care va fi disponibil online cu două săptămâni înainte de începerea turneului. O noutate a ediţiei din 2025 este introducerea biletelor Half-Day, valabile pentru sesiunile de seară, de luni până joi, începând cu ora 17:00. Pentru fazele finale – sferturi, semifinale şi finală – vor fi disponibile doar bilete Full-Day, cu preţuri ce ajung la 145 de lei pentru finala din 9 februarie. Biletele pot fi achiziţionate online de pe transylvaniaopen.ro.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button