Stiri TV

Oreșnic a fost doar începutul


Rusia va recurge la „mijloace militare şi mai puternice” în războiul său cu Ucraina, dacă SUA şi aliaţii săi nu recunosc că Moscova nu poate fi pusă la încercare la nesfârşit, a declarat miercuri ministrul adjunct de externe al Moscovei, Serghei Riabkov, într-un interviu pentru CNN, notează news.ro.

„Riscurile sunt ridicate şi sunt în creştere, iar acest lucru este destul de îngrijorător”, a declarat Serghei Riabkov, adăugând că tensiunile geopolitice nu au atins actualele cote nici măcar „la apogeul Războiului Rece”.

Riabkov a adăugat că nu există „nicio soluţie magică” la conflict. El a afirmat că există o lipsă de bun-simţ şi de „reţinere” în Occident, în special în SUA, unde „oamenii par să subestimeze hotărârea” Moscovei de a-şi apăra „interesele fundamentale de securitate naţională”.

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a anunţat marţi un pachet de asistenţă pentru securitate în valoare de 725 de milioane de dolari pentru Ucraina. Administraţia a numit pachetul o încercare de a pune Kievul „în cea mai puternică poziţie posibilă” în condiţiile în care Rusia îşi intensifică atacurile, iar Biden se pregăteşte să părăsească funcţia prezidenţială în mai puţin de două luni. Casa Albă are la dispoziţie câteva săptămâni pentru a utiliza aproape 7 miliarde de dolari, parte a unui pachet mai mare autorizat de Congres la începutul acestui an pentru a ajuta Ucraina în război.

Riscul escaladării militare nu ar trebui subestimat şi depinde de deciziile de la Washington, a declarat Riabkov, menţionând în acelaşi timp „incapacitatea foarte evidentă a guvernului american de a aprecia cu adevărat că Moscova nu poate fi presată la nesfârşit”.

„Va veni un moment în care nu vom vedea altă opţiune decât să recurgem la mijloace militare şi mai puternice”, a avertizat ministrul, adăugând însă că este puţin probabil ca o escaladare să se producă „imediat”.

„Dar tendinţa există”, a adăugat el.

ŞANSE „ZERO” DE COMPROMIS

Referindu-se la administraţia Biden în exerciţiu, Riabkov a dat asigurări că Rusia va răspunde la orice provocare şi „va găsi o modalitate de a-şi afirma voinţa puternică”.

Rusia a ameninţat, de asemenea, că va lovi din nou Ucraina cu racheta balistică cu capacitate nucleară „Oreşnik”, pe care Moscova a folosit-o în atacul său pe scară largă asupra infrastructurii energetice critice la sfârşitul lunii noiembrie.

Riabkov a spus că Oreşnik „nu este o rachetă balistică strategică, ci este o rachetă cu rază intermediară testată în luptă”.

Decizia din 2019 a fostului preşedinte american Donald Trump de a retrage SUA din Tratatul privind Forţele Nucleare cu Rază Intermediară, un acord de zeci de ani referitor la controlul armelor între SUA şi Rusia, a deschis calea pentru dezvoltarea de către Moscova a noului său arsenal balistic, a confirmat Riabkov. Dacă nu ar fi fost decizia lui Trump, „nu ar fi existat niciun Oreşnik în mâinile noastre şi am fi fost limitaţi în capacitatea noastră de a dezvolta astfel de arme”, a punctat Riabkov.

Potrivit oficialului, Rusia nu a avut un contact direct cu Trump sau cu echipa sa cu privire la comentariile anterioare ale preşedintelui ales privind încheierea războiului din Ucraina într-o singură zi. „Vom fi acolo când vor veni ei cu idei, dar nu în detrimentul interesului nostru naţional”, a subliniat ministrul rus.

În ceea ce priveşte posibilitatea unor negocieri de pace cu Ucraina, Riabkov a ţinut să spună că poziţiile celor două ţări sunt incompatibile. „Şansele pentru un compromis în acest moment sunt zero. În momentul în care oamenii din Kiev vor începe să înţeleagă că Rusia nu va merge în niciun caz pe calea sugerată de ei – ar putea exista deschideri şi oportunităţi”, a declarat Riabkov.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button