Stiri TV
Oficialii Aeroportului Sibiu, despre vreme: Astăzi a fost ca pe Netflix
Oficialii Aeroportului Sibiu vorbesc, duminică seară, despre un ”maraton meteo”, referindu-se la vremea extrem de schimbătoare – de la o oră la alta în Sibiu a fost lapoviţă, ninsoare, soare şi 13 grade Celsius, sau ploaie, potrivit news.ro
”Astăzi a fost ca pe Netflix: episod nou la fiecare oră”, au scris, duminică seară, pe Facebook, oficialii Aeroportului Sibiu.
Aceştia au detaliat ceea ce au numit ”maraton meteo”:
”Episodul 1: Ninsoarea contra vântului
Episodul 2: Soare cu dinţi
Episodul 3: Iarna a revenit (şi pare că vrea un rol principal)
Episodul 4: Să fie un final neaşteptat? Curcubeu în rol principal?!”, se mai arată în postare.
Dacă de dimineaţă a plouat, ulterior a fost lapoviţă. La un moment dat a nins abundent, apoi dintr-o dată a ieşit soarele şi erau 13 grade.
Ninsoarea şi lapoviţa au revenit, iar la ora transmiterii acestei ştiri, deşi în majoritatea zonelor oraşului nu sunt precipitaţii, temperatura înregistrată este de 1-2 grade.