‘O încercare de intimidare’ / El atrage atenția asupra altor candidați care nu ar fi folosit codul de mandatar
Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidenţiale, consideră că decizia Biroului Electoral Central privind înlăturarea materialelor de propagandă electorală din mediul online reprezintă „o încercare de intimidare”.
El subliniază că a desfăşurat „singura campanie fără finanţare” şi că în cadrul acesteia nu există sponsorizare sau decontarea vreunei sume.
„Domnul Călin Georgescu a declarat încă de la începutul campaniei, printr-un mesaj public, că nu va accepta să fie identificat cu un cod, atât timp cât numele său este Călin Georgescu. Deci BEC se putea sesiza cu privire la acest aspect încă de la începutul campaniei electorale. Faptul că nu există promovare sau, după caz, sponsorizare, respectiv decontarea vreunei sume, face decizia BEC nulă prin faptul că ea nu reprezintă altceva decât o încercare de intimidare la adresa domnului Georgescu şi a Poporului Român”, se arată într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.
Conform aceleiaşi surse, Biroul Electoral Judeţean nr. 25 Ilfov a fost sesizat de către o persoană fizică privind nefolosirea codului de mandatar financiar de către Călin Georgescu. Însă BEJ 25 Ilfov a decis că sesizarea este „neîntemeiată” pe motiv că Georgescu „nu realizează promovare electorală şi nu are nici promovare plătită”.
„Ulterior, persoana respectivă s-a adresat BEC, care a decis că toate materialele domnului Călin Georgescu din online care nu conţin codul de mandatar trebuie înlăturate şi a sesizat Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Precizăm că domnul Călin Georgescu are sold de zero lei la această dată. (…) Tuturor susţinătorilor li s-a atras atenţia să nu încalce legea. Domnul Georgescu este susţinut strict de poporul român prin persoane care au făcut pe propria răspundere orice tip de material sau postare în mediul online. Nu s-a realizat propagandă, alta decât cea realizată în online şi de alţi candidaţi, respectiv postări şi mesaje cu adresare către susţinătorii dânsului şi postări de susţinere din partea oamenilor”, se arată în comunicat.
Călin Georgescu atrage atenţia asupra faptului că există şi alţi candidaţi, precum George Simion, Elena Lasconi, Cristian Diaconescu sau Christian Terheş, care nu ar fi folosit la postări sau la live-uri din online codul de mandatar.
„Trebuie ţinut cont şi de faptul că legea este incompletă sau eronată, neaplicându-se astfel elementele ghidului de finanţare în online, pentru că nu există o astfel de finanţare. Soldul contului fiind zero, nimic nu este finanţat, nimic astfel nu poate fi decontat, deci ghidul de finanţare şi regulamentul de finanţare electorală devine nul în acest context, contrar a ce se încearcă a fi indus de către media”, menţionează sursa citată.
Se mai precizează că în timpul dezbaterilor sau emisiunilor electorale la radio sau tv nu a fost cerut CMF-ul. Totodată, fiecare persoană fizică are dreptul de a-şi susţine candidatul „aşa cum doreşte”, fără să fie impus „un tipar fix, aşa cum îşi doresc creatorii de legi discreţionare”, transmite candidatul independent.
Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României a decis înlăturarea materialelor de propagandă electorală din mediul online care îl ilustrează pe candidatul independent Călin Georgescu şi nu conţin codul de identificare al mandatarului financiar.
De asemenea, BEC a dispus şi sesizarea Autorităţii Electorale Permanente şi Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării în vederea ducerii la îndeplinire a prezentei decizii.
Potrivit sesizării, Călin Georgescu distribuie materiale de propagandă electorală pe platforme de socializare care nu conţin codul unic de identificare primit de la Autoritatea Electorală Permanentă, „astfel cum stabilesc dispoziţiile art. 19 alin. (7) din Ghidul finanţării campaniei electorale la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024, aprobat prin Hotărârea AEP nr. 29/2024”. În consecinţă, persoana respectivă a solicitat obligarea candidatului să retragă distribuirea materialului în discuţie.