O femeie a pretins că este mută pentru a primi pensie de handicap. Momentul care a dat-o de gol, după 16 ani de minciuni
O femeie din Andaluzia, Spania, care a beneficiat timp de 16 ani de o pensie de handicap pentru incapacitatea de a vorbi, a fost demascată ca impostoare de un detectiv privat.
Femeia pretindea că suferă de mutism ca urmare a unui incident traumatic petrecut în 2003, când a fost agresată de un client în timp ce lucra într-un supermarket.
După diagnosticarea cu tulburare de stres posttraumatic și pierderea capacității de a vorbi, autoritățile au aprobat acordarea unei pensii de handicap permanent, relatează La Voz de Galicia.
Fiind un accident de muncă, plata beneficiilor a revenit companiei de asigurări. Însă, în 2019, în urma unei revizuiri de rutină a dosarului, compania a observat nereguli în rapoartele medicale recente, care nu menționau nicio problemă de vorbire.
Momentul care a deconspirat-o
Pentru a confirma suspiciunile, compania a angajat un detectiv privat. Acesta a surprins-o pe femeie vorbind liber pe stradă, comunicând cu alte persoane, folosind telefonul mobil și participând la cursuri de Zumba. Momentul-cheie al investigației a fost când detectivul a abordat-o și a rugat-o să-i explice cum să ajungă la un magazin. Răspunsul detaliat și clar oferit de femeie a fost înregistrat și a devenit dovada principală în instanță.
În ianuarie, Înalta Curte de Justiție din Andaluzia (TSJA) a decis în favoarea companiei de asigurări, stabilind că femeia a simulat o afecțiune care nu mai era prezentă. Instanța a respins apelul acesteia, care susținea că probele au fost obținute cu încălcarea drepturilor sale constituționale.
Va returna banii încasați ilegal
După această hotărâre, a fost deschis un nou dosar pentru a stabili sancțiunile și suma pe care femeia trebuie să o returneze pentru încasarea ilegală a pensiei timp de 16 ani. Compania de asigurări intenționează să o dea în judecată pentru recuperarea prejudiciului.