O deputată PSD din Comisia pentru cercetarea corupției, trimisă în judecată
Deputata PSD Mirela Matichescu, fost administrator public al județului Constanța, a fost trimisă în judecată de Direcția Națională Anticorupție. Potrivit procurorilor, aceasta este acuzată de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite în formă continuată și participație improprie la abuz în serviciu.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, iar alături de Matichescu mai sunt inculpați alți unsprezece angajați ai Consiliului Județean Constanța. Instituția s-a constituit parte civilă în proces, solicitând daune în valoare de 835.757,26 lei.
Legături politice și carieră publică
Matichescu este un personaj cu influență veche în politica și administrația locală din Constanța. A fost susținută, de-a lungul timpului, de Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Eugen Teodorovici, iar în prezent se bucură de sprijinul liderului PSD Constanța, Felix Stroe, care a promovat-o pe lista parlamentară în 2020.
În 2012, Radu Mazăre o descria ca fiind „cea mai potrivită persoană” pentru funcția de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.
Din 2020, Matichescu este deputat PSD de Constanța, iar în prezent face parte din Comisia parlamentară pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții – o poziție care ridică semne de întrebare, în contextul trimiterii sale în judecată. Din aceeași comisie face parte și Gigi Becali, condamnat în trecut pentru dare de mită, care a scăpat recent de un alt dosar penal din cauza prescrierii faptelor.
Avere, afaceri și influență
Conform declarației de avere, Mirela Matichescu este unul dintre cei mai bogați parlamentari din sud-estul țării. Are terenuri în Constanța și Vama Veche; apartamente în Constanța și București, o casă în Năvodari și un spațiu comercial în Constanța. Mai deține un autoturism Mercedes-Benz din 2008 și bijuterii în valoare de 20.000 de euro. Anul trecut a încasat dividende de peste 1,1 milioane de lei din firma Noche Caliente SRL. De asemea mai încasează o pensie specială de 27.580 lei lunar, conform Legii 341/2004. Din declarația de avere reiese și că a acordat un împrumut unui om de afaceri din Constanța, de 100.000 de euro.. De precizat că Mirela Matichescu este și managerul Organizației de Management al Destinației (OMD) Mamaia Nord și partener în afaceri în compania Bizarre Food SRL.