Numărul celor care nu și-au plătit ratele la credite s-a dublat în ultimii ani (BNR)
Apar noi date alarmante în legătură cu românii datornici. Într-un singur an, ANAF a executat silit peste un milion de persoane fizice şi juridice. Scumpirile, salariile mici şi ratele tot mai mari i-au adus pe mulţi oameni la sapă de lemn. BNR anunţă că numărul celor care nu şi-au plătit ratele s-a dublat faţă de anul 2020, scrie antena3.ro.
Potrivit informaţiile de la Agenţia Națională de Administrare Fiscală mai bine de 1,2 milioane de persoane fizice şi juridice au fost executate silit prin poprire asupra conturilor bancare în 2024. Dintre aceştia, mai bine de jumătate sunt persoane fizice. Iar anul acesta cifra este în creştere.
În general, reprezentanţii ANAF oferă un termen debitorilor pentru a-şi achita datoriile înainte de a pune poprire pe un cont sau altul. Însă dacă nu este plătită datoria, se merge la executare silită prin poprire. Mai departe, poprirea este ridicată când se plăteşte datoria. Fiscul instituie popriri pentru neplata taxelor, impozitelor, contributiilor sau amenzilor, atat pentru persoane fizice cat si juridice.
Alarmante sunt si datele venite de la BNR
S-a dublat în patru ani numărul românilor care întârzie cu plata ratelor la bănci. Majoritatea restanțelor înregistrate sunt fie mai vechi de trei luni, fie au ajuns în faza în care intervin recuperatorii de datorii. Iar analiștii economici avertizează ca vor mai fi mult mai multe cazuri, după ce la 1 ianuarie, câteva sute de mii de salariați și-au mai pierdut din facilități și s-au trezit cu salariile tăiate. 240.000 de români au întâzieri la plata creditelor.
Potrivit ultimului buletin lunar al BNR, românii au adunat restanțe la plata împrumuturilor în valoare de 18 miliarde de lei, nivel similar cu cel din 2020, în pandemie. Atunci însă numărul celor cu restanțe de cel puțin o lună la bănci era mai mic, sub 160.000. Acest lucru arată că tot mai mulţi români se împrumută, însă iau de la bănci sume mult mai mici.