Stiri TV

‘Nu trebuie atacate ţinte civile, ci doar militare în Yemen’


Emisarul special al Statelor Unite pentru Yemen, Tim Lenderking, a declarat că nu ar trebui să fie atacate ţinte civile în Yemen, declaraţii făcute la o zi după ce Israelul a lovit aeroportul din Sana’a, informează Rador Radio România.

Tim Lenderking a declarat pentru BBC că porturile şi aeroporturile sunt vitale pentru eforturile umanitare din Yemen, dar a insistat că atacurile împotriva rebelilor houthi au fost „conduse cu precizie până acum”. „Trebuie făcută o distincţie între ţintele militare şi cele civile. Dacă privim la atacuri, pe care această coaliţie condusă de Statele Unite şi din care face parte şi Marea Britanie şi alte ţări, vedem că sunt ţinte clar militare deţinute de rebelii houthi, de unde obişnuiau să lanseze atacuri asupra navelor pe Marea Roşie. Am fost extrem de precişi în lovirea acestor ţinte şi nu a unor ţinte din afara acestui cadru”, a declarat Tim Lenderking.

Un purtător de cuvânt al rebelilor houthi a declarat că organizaţia va continua să lanseze atacuri împotriva Israelului, în sprijinul palestinienilor din Fâşia Gaza.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button