Știrile Zilei

Nu a fost nici la ONU, nici în Clubul de la Roma


Istoricul și jurnalistul Matei Udrea a cercetat întreg CV-ul lui Călin Georgescu și a constatat faptul că acesta și-a ”coafat” serios experiența profesională. Călin Georgescu nu a lucrat direct la ONU, ci la o fundație care era o clonă a cunocutei organizații internaționale. De asemenea, Georgescu nu a fost membru în Clubul de la Roma, ci în Asociația Prietenii Clubului de la Roma din România.

”Călin Georgescu n-a fost în Clubul de la Roma, nu a lucrat la ONU, n-a fost recomandat de Mircea Malița și mătușa sa n-a lucrat pentru Nicolae Iorga. Fake, fake, fake. Totul e o invenție, o fantezie. Omul este, așa cum a spus Băsescu, un șarlatan, pentru că se poate recunoaște un pattern, un model al escrocheriei. S-a băgat în diverse asociații private care foloseau în titulatură nume ale unor organizații internaționale. Apoi a pretins că a lucrat pentru organizațiile celebre, nu pentru clonele lor.

În realitate:

– a făcut parte din Asociația Prietenii Clubului de la Roma din România, un fel de fan club al Clubului de la Roma, dar care nu era recunoscut oficial și nici nu se afla sub tutela organizației de al cărei nume se folosea. „A fost secretar general la asociația asta până când s-au prins ăia că e diliu și l-au dat afară“, îmi spune interlocutorul sus-pus. Deci, nu Clubul de la Roma, ci Asociația Prietenii Clubului de la Roma din România.

– a fost pentru un an secretar general al United Nations Global Sustainable Index Institute (UNGSII), o fundație privată înființată în 2017 într-un sat din Elveția, care nu avea nicio legătură cu ONU (United Nations), în afara faptului că-i folosea numele. Călin Georgescu pretinde în CV-ul său că ar fi fost oficial ONU („director executiv al Institutului Indicelui Global al Sustenabilității al Națiunilor Unite – United Nations Global Sustainable Index Institute – din Geneva și Vaduz). Că minte cu intenție stau dovadă numeroasele înregistrări video în care povestește ce făcea el ca oficial ONU. Puteți vedea asta inclusiv în celebrul filmuleț unde spune că s-a dus, ca șef al unei delegații ONU, și a discutat cu entități non-umane, cu unii care în mod clar nu erau din specia noastră.

– Maria Scarlat Malița, nepoata diplomatului comunist și masonului Mircea Malița, contestă vehement folosirea numelui bunicului său de către Călin Georgescu. Maria Malița subliniază că Mircea Malița nu a susținut niciodată delirul extremist. „Folosirea frauduloasă a operei și carierei Academicianului Mircea Malița în scopul exprimării opusului, adică a misticismului, a naționalismului extrem și întoarcerii spre est a creat confuzie. Numele și opera sa au fost abrupt transformate în instrument de imagine antrenând mistificări ale biografiei sale, a epocilor și ideilor“, spune Maria Malița, care adaugă că bunicul ei a susținut tocmai valorile opuse, știința, cunoașterea, lumea globală și societatea deschisă.

– nepotul lui Nicolae Iorga, istoric la Oxford, reacționează și subliniază că „nu e nicio legătură între Nicolae Iorga și Călin Georgescu“. Candidatul la președinție pretinde că o mătușă de-a sa ar fi fost secretara celebrului istoric. „Ca editor al jurnalului și corespondenței bunicului meu, și copil care a crescut în mediul admiratorilor lui Nicolae Iorga, trebuie să spun foarte clar că o secretară a bunicului meu cu numele de Maria Georgescu nu a existat niciodată. Numele acestor secretare și asistente e precis cunoscut“, afirmă doctorul în istorie Andrei Pippidi, nepotul lui Iorga. Acesta reamintește că bunicul său a fost asasinat tocmai de legionarii pe care Călin Georgescu îi admiră și-i glorifică.

În imaginea de jos, impostorul.

P.S.1 Sunt multe persoane care intră să arate că a fost raportor special la ONU. Am explicat deja într-o postare, reiau și aici.

A fost raportor special pentru ONU. Raportorii speciali sunt experți independenți care colaborează cu ONU, puteți verifica unde vreți. În niciun caz n-a fost secretar general al vreunei agenții a ONU. Această funcție a ocupat-o la fundația United Nations Global Sustainable Index Institute (UNGSII), înființată în 2017 și care nu face parte din ONU. Am pus în cealaltă postare linkurile.

P.S.2 Am comis, totuși, o eroare. În Clubul de la Roma sunt doi români. Mai este Mariana Bozeșan, care a intrat în 2012. N-aveam informațiile actualizate. O găsiți pe site-ul Clubului de la Roma. A absolvit Stanford, stă în California, are un CV stufos, vedeți acolo. Linkul e tot în postarea ulterioară, făcută când am văzut că se produc confuzii. Pe asta mizează și el.”, scrie Matei Udrea.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button