Stiri TV

Noua putere de la Damasc se declară deschisă dialogului cu Naţiunile Unite


Gruparea islamistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS) din Siria a afirmat luni că liderul ei este deschis la cooperarea cu Naţiunile Unite, în urma unei întâlniri la Damasc cu emisarul special al ONU Geir Pedersen, relatează dpa, potrivit Agerpres.

HTS, care a răsturnat guvernul preşedintelui Bashar al-Assad după o ofensivă fulger, lansată la sfârşitul lunii noiembrie, a publicat un comunicat cu privire la această întâlnire pe reţeaua Telegram.

Gruparea a publicat şi fotografii de la întâlnire, la care liderul acesteia, Ahmed al Sharaa, apare îmbrăcat în tricou şi jachetă. El a apărut până acum în general purtând o uniformă militară verde sau, acum câţiva ani, un turban jihadist.

Potrivit HTS, convorbirea s-a axat pe rezoluţia 2254 a Consiliului de Securitate al ONU privind războiul civil din Siria. Această rezoluţie, adoptată în 2015, prevedea un armistiţiu, o nouă constituţie şi alegeri în ţara devastată de război.

„Rezoluţia trebuie adaptată pentru a reflecta noua realitate”, a notat HTS.

ONU, Uniunea Europeană şi SUA consideră HTS ca fiind organizaţie teroristă, mai aminteşte dpa.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button