Știrile Zilei

Noi detalii despre tragicul accident aviatic din SUA, în care au murit șeful Siemens și familia sa: Ce au descoperit anchetatorii


Elicopterul care s-a prăbuşit joi în râul Hudson, în apropiere de Manhattan, provocând moartea celor şase persoane aflate la bord, inclusiv trei copii, nu era echipat cu înregistratoare de zbor, a declarat Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor din SUA (NTSB), relatează Reuters, conform news.ro.

NTSB a precizat sâmbătă seara că nu au fost recuperate înregistrări video sau de alt tip de la bordul elicopterului Bell 206, iar echipamentele existente nu au salvat date utile pentru anchetă. Scafandrii NYPD continuă căutările pentru componentele esenţiale ale aparatului, printre care rotorul principal, cutia de viteze, rotorul de coadă şi tronsoanele din spate ale elicopterului.

Descoperirea anchetatorilor

Potrivit anchetatorilor federali, aeronava, în care se aflau un director de rang înalt al companiei Siemens AG, soţia sa şi cei trei copii ai lor, fusese inspectată ultima dată pe 1 martie şi efectuase şapte zboruri turistice în ziua accidentului.

Scafandrii au reuşit să recupereze trupurile victimelor şi pe cel al pilotului din epava scufundată. Patru persoane au fost declarate decedate la faţa locului, iar celelalte două au murit ulterior, după ce au fost transportate la spitale din apropiere.

Printre fragmentele recuperate şi trimise la laboratoarele NTSB din Washington pentru examinare se numără cabina de pilotaj, compartimentul pasagerilor, stabilizatoarele orizontale, deriva verticală şi o parte din coada elicopterului, se arată în actualizarea oferită de agenţie.

Anchetatorii au examinat şi două elicoptere similare în cadrul investigaţiei şi s-au întâlnit cu reprezentanţi ai companiei New York Helicopter Charter, operatorul aeronavei prăbuşite, pentru a analiza documentele operaţionale, politicile de siguranţă, procedurile interne şi experienţa pilotului.

Potrivit comisarului NYPD Jessica Tisch, elicopterul a decolat joi, în jurul orei 15:00 (ora locală), de pe un heliport din zona de sud a Manhattanului şi a zburat spre nord, pe deasupra râului Hudson. După ce a ajuns în apropierea podului George Washington, a virat spre sud, dar s-a prăbuşit câteva minute mai târziu, în jurul orei 15:15, lovind apa cu partea superioară în jos, în apropierea oraşului Jersey City.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button