Nicușor Dan are un avantaj în cursa pentru alegerile prezidențiale
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, la Parlament, că a vorbit cu Nicuşor Dan, înainte ca acesta să-şi anunţe candidatura la alegerile prezidenţiale, și că edilul pleacă în cursă cu un avantaj, conform Agerpres.
„Nicuşor Dan a anunţat că urmează să candideze, aşa cum ştiţi, a şi spus că a vorbit cu mai mulţi lideri şi a preluat iniţiativa. Are un avantaj din acest punct de vedere, dictează ritmul, cadenţa. Deci, din acest punct de vedere, sigur, un primar general pleacă într-o astfel de cursă cu 300 şi ceva de mii de voturi şi cu această posibilitate de a coagula mai multe voturi în jurul lui”, a explicat preşedintele UDMR.
Kelemen Hunor a adăugat că a vorbit cu Nicuşor Dan, înainte ca acesta să-şi anunţe candidatura la prezidenţiale.
„A zis că are această intenţie, am stat de vorbă la telefon, nu în ziua în care a anunţat, cu multe zile înainte, nu mai ştiu exact, pe 8 sau pe 9 (decembrie – n.r.), am discutat cu Nicuşor Dan, el deja pregătea un astfel de anunţ. Mai multe detalii nu pot să spun, că n-a fost o chestiune formală, pur şi simplu mi-a zis că doreşte această candidatură şi eu am luat act de aceasta”, a arătat acesta.
El a subliniat că trebuie să existe un singur candidat din partea coaliţiei.
Citește și:
– Președintele PNL nu exclude susținerea lui Nicușor Dan, dar vrea analize
– USR sare la Nicușor Dan după ce și-a anunțat candidatura la prezidențiale: Nu am înțeles de ce…
– PSD transmite un mesaj dur din Guvern: Un NU pentru Nicușor Dan candidat la prezidențiale