motivele pentru care tot mai mulți români regretă că s-au mutat în noile ansambluri rezidențiale

Pentru o parte considerabilă dintre români, mutarea în apartamentele din noile ansambluri rezidențiale construite la marginea marilor orașe s-a dovedit a fi mai complicată decât se așteptau, iar entuziasmul de la început s-a estompat treptat. Invitați să împărtășească propriile experiențe, unii au vorbit deschis despre problemele întâmpinate în noile locuințe și despre lipsurile construcțiilor recente.

Zonele de la periferia marilor orașe din România, în trecut folosite în agricultură ori pentru platforme industriale, au devenit atractive pentru dezvoltatorii imobiliari. Locuințele din noile cartiere de blocuri construite în ultimii ani nu au dus lipsă de clienți, iar prețurile lor au fost într-o creștere aproape continuă.

În București și Timișoara, prețurile apartamentelor noi cu două camere din zonele periferice pornesc de la cel puțin 60.000 de euro. În Cluj-Napoca și Constanța, prețurile locuințelor noi, cu suprafețe de cel puțin 40 de metri pătrați sunt adesea și mai scumpe, începând de la peste 80.000 de euro. În Iași, locuințele noi cu două camere sunt scoase la vânzare, potrivit site-urilor de imobiliare, la prețuri de cel puțin 55.000 de euro.

Vecinii rămân marea problemă a locatarilor

Numeroși românii dispuși să plătească prețul de a se muta în noile cartiere de blocuri ale marilor orașe au relatat pe rețelele de socializare despre neajunsurile care le-au mai temperat entuziasmul alegerilor făcute.

Unul dintre noii locatari reclamă mizeria, haosul și toate inconvenientele provocate de dezvoltator, alături de lipsa sau insuficiența spațiilor verzi și a trotuarelor.

„Într-un complex nou durează cam 1-2 ani până se stabilizează lucrurile”, crede acesta, într-un mesaj publicat pe platforma Reddit.

Alți români spun că deficiențele noilor cartiere ar putea fi diminuate, dacă vecinii lor s-ar comporta mai civilizați.

„Vecinii mei se cred personaje principale doar pentru că au două camere în Militari, luate în rate. Chiar zilele trecute era o tipă care claxona ca nebuna că avea locul de parcare ocupat și a deranjat zeci de oameni. Am ajuns să cred că moșii comuniști din blocurile vechi sunt mai de treabă decât mulți tineri de 25-35 de ani”, susține un român.

Un român spune că s-a mutat dintr-un bloc vechi într-unul nou și nu îi vine să creadă cât de sensibili sunt unii dintre vecinii săi.

„Apartamentele s-au vândut la gri, este normal că se mai construiește și se mai renovează. Dar la 22:01, dacă se mai aude un ciocan, se spamează grupul de WhatsApp al locatarilor. În weekend, alții sunt deranjați că se lucrează de la ora 9 sau 10. Ei s-ar aștepta să se înceapă după 12, sau chiar deloc, pentru că: vinerea se iese în oraș și se doarme până târziu. Sunt discuții inclusiv despre de ce ar trebui cei fără loc de parcare să contribuie la costurile parcării subterane, că ”nouă nu ne trebuie”. În blocul vechi nu exista dramă pe grup”, povestește un român, pe Reddit.

Un român spune că zidurile noilor locuințe sunt extrem de subțiri și simte, astfel, că are parte de mai puțină intimitate.

„Nu-mi place că aud zgomote când vecinul de sus pornește mașina de spălat, vecinii care vorbesc tare pe balcon și se aude în tot complexul. Dai o căruță de bani, mai investești în mobilă și electrocasnice, și ajungi să-ți faci calcule dacă nu era totuși mai bine într-un bloc comunist. Să nu uit de pereții care pocnesc noaptea când se contractă și se ”așează” clădirea”, spune un alt român.

Multe cartiere noi sunt departe de centrul orașelor

Un alt român spune că prețurile apartamentelor în noile blocuri sunt scumpe, iar cel pe care și l-a putut permite era într-o zonă inadecvată pentru el, de la marginea Capitalei.

„Blocuri noi, apartamente la prețuri accesibile mai găsești doar la periferie, în București. Asta înseamnă lipsă de trotuare, spații verzi, parcuri, țarcuri pentru câini. Nu poți să ieși la o plimbare. Nu ai unde să-ți duci câinele, nici copilul. Dacă dezvoltatorul n-a făcut loc de joacă între blocuri nu este ok. Și dacă a făcut, îi deranjezi pe cei fără copii. Blocurile sunt lipite între ele. Trotuarele sunt în lucru, străzile neasfaltate. Lipsa parcărilor trasate corect duce la haos: se parchează și se circulă ca în junglă. Și mai vin și inundațiile când plouă, că nu există canalizare pusă la punct. Faci o grămadă până la metrou sau autobuz. Iar lipsa spațiilor verzi face ca vara să fie imposibil să te plimbi fără să simți că-ți pocnește inima”, relatează acesta.

Multe locuințe sunt construite pe repede înainte, remarcă un alt român. Asta înseamnă, potrivit acestuia: fațade care se dezintegrează după 1-2 ani, pereți care se scorojesc, lipsă de hidroizolații la băi și balcoane (care duc la infiltrații), finisaje scumpe puse prost de muncitori, izolație fonică inexistentă.

„Intimitate? Zero. Blocurile sunt prea apropiate. Iar vecinii, ai zice că unii sunt turbați. Sincer, încep să cred că era mai bine în blocul cu moșii”, adaugă acesta.

Un alt român spune că după ce s-a mutat într-o locuință nouă a ajuns să se simtă tot mai izolat.

„Eu, de când stau în bloc nou, la periferie, în zona Pipera-Voluntari, nu prea mai ies din casă. Fac mult până în zonele unde iese lumea. Refuz invitații la teatru, la diverse evenimente. Dacă se întâmplă sub zona Victoriei, nici nu mă mai gândesc să mă duc”, adaugă acesta.

Unii se plâng că prețul întreținerii este mai ridicat decât se așteptau.

„Pe februarie a fost 440 lei: apă rece, curățenie, salarii, lifturi, grădinar”, spune un român.

Avantajele achiziției unui apartament nou

Alți români recunosc că nu au regrete în privința alegerii făcute.

„Blocul, deși cu multe apartamente, e foarte curat și liniștit. E foarte bine izolat termic, pornesc rar centrala și o am setată pe 21 de grade. Întreținerea nu sare de 150-200 de lei. Am și parcare subterană”, afirmă unul dintre ei, potrivit adevarul.ro.

Iar alți proprietari își motivează investiția privind spre viitorul acestora. Unii spun că au perspective de vânzare mai bune ale acestora.

„Am ales bloc nou deoarece, la București, în funcție de cartier, chiar nu e diferență între nou sau vechi. Dar am ales să am un apartament construit după standardele de azi, care va avea 20 de ani vechime după ce îl voi achita, și voi avea o perspectivă de vânzare mai bună decât dacă aș fi luat unul din anii ‘80, care are deja aproape 50 de ani în momentul achiziției și va avea 70 de ani când voi termina eu creditul”, susține un român.

Deși au unele nemulțumiri față de noile cartiere, alți proprietari își motivează alegerea susținând că noile locuințe au inclus parcarea, au un confort termic sporit, sunt construcții moderne, mai bine compartimentate și cu instalații și dotări noi și au zone verzi mai întinse și mai bine organizate.

„Ca peste tot în România, oamenii sunt, câteodată, problema. Nu strâng după câini, lasă mizerie în lift, își lasă biciclete sau cărucioare pe spațiile comune”, concluzionează un proprietar.

Românii au migrat în orașe începând din anii ‘50

În numeroase orașe din România, primele mari cartiere de blocuri au fost construite după Al Doilea Război Mondial, când regimul comunist plănuia industrializarea și urbanizarea accelerată a României.

„Rândurile clasei muncitoare s-au umplut cu țărani veniți din sate, unii ca navetiști, dar cei mai mulți ca migranți care s-au stabilit permanent în orașe. În 1948, doar 23,4 la sută din populație trăia în orașe, dar până în 1988 peste jumătate deveniseră locuitori urbani, majoritatea dintre ei fiind născuți și crescuți la țară”, informau cercetătorii de la Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii în volumul „România, un studiu al ţării”, editat de Ronald D. Bachman (1947 – 2012) și publicat în 1991.

Milioane de români au ajuns astfel, în decurs de patru decenii, să locuiască în noile blocuri ridicate conform planurilor de sistematizare inițiate de regimul comunist. În anii ‘50, de început ai migrației locuitorilor sateleor spre noile centre industriale, mutarea în blocurile nou construite era privită cu entuziasm de mulți dintre noii locatari. Aveau motive întemeiate pentru acest lucru, condițiile precare ale traiului în mediul rural fiind facorabile părăsirii multor sate.

„Urgiile războiului și ocupația sovietică ulterioară lăsaseră țărănimea în pragul foametei. O mare parte din animalele și capitalul ei fuseseră distruse. Mizeria lor a fost agravată și mai mult de o secetă severă în 1945 și 1946, urmată de o foamete care a ucis mii de oameni. Mai important pentru obiectivele regimului era faptul că țăranii începeau să se desprindă de pământ și deveneau dispuși să accepte locuri de muncă în fabrici – ceea ce corespundea perfect programului ambițios de industrializare”, informau autorii analizei.

În deceniile următoare, alte milioane de români au lăsat satele pentru a trăi în blocurile ceva mai confortabile. Nivelul de trai era mai ridicat la oraș decât la țară, iar muncitorii aveau venituri mai mari decât românii rămași în agricultură.

„La mijlocul anilor 1970, majoritatea gospodăriilor rurale nu aveau gaz, mai puțin de jumătate aveau electricitate și mai mult de o treime nu aveau apă curentă. Chiar și în anii 1980, mașinile de spălat, frigiderele și televizoarele erau obiecte de lux, iar cheltuielile pentru acestea și alte articole neesențiale, precum și pentru activități culturale, erau considerabil mai mici decât în cazul muncitorilor industriali. În plus, cetățenii din mediul rural primeau pensii și alocații pentru copii mai mici și aveau oportunități educaționale mult mai reduse”, arătau autorii cercetării „România, un studiu al ţării”.

În prezent, numeroase vechi „blocuri comuniste”, altădată dorite de români, au ajuns pustii.