Stiri TV

Moldova este o țară care a învățat din durere


Azi se împlinesc 16 ani de la protestele anticomuniste din 7 aprilie 2009,din Republica Moldova. O zi care a marcat un punct de cotitură în istoria recentă a fraților de peste Prut. Revolta tinerilor împotriva rezultatelor controversate ale alegerilor parlamentare din aprilie 2009 a degenerat în violențe ce au dus la devastarea clădirilor Parlamentului și Președinției, soldându-se cu victime omenești și sute de arestări, conform deschide.md.

Totodată, aceste evenimente au precipitat căderea guvernării comuniste și instalarea unei noi puteri pro-europene, schimbare ce avea să influențeze parcursul democratic al R. Moldova. Ziua de 7 aprilie – declarată ulterior „Ziua Libertății” – a devenit un simbol al luptei pentru libertate și democrație​, deși interpretarea acelor evenimente rămâne și astăzi subiect de dezbatere și controversă în societatea moldovenească.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un omagiu pentru tinerii care au ieșit în acea zi în stradă pentru a-și apăra viitorul.

”Libertatea nu vine de la sine. Ea trebuie apărată zi de zi, mai ales atunci când este amenințată de cei care vor ca oamenii să trăiască în frică și să renunțe la speranță. Pe 7 aprilie 2009, mii de tineri au ieșit în stradă nu pentru un partid sau o ideologie, ci pentru o idee simplă și puternică: doar cetățenii au dreptul să-și decidă viitorul. Vocea lor a spart zidurile fricii – iar unii dintre ei au plătit un preț foarte mare pentru acest crez” a scris șeful statului.

Potrivit ei, la 16 ani distanță, vedem din nou încercări de manipulare și de subminare a valorilor democratice.

”Dar astăzi Moldova este o țară care a învățat din durere, care a crescut în conștiință și care știe ce are de apărat. Adevărul, libertatea și demnitatea celor care au suferit pe 7 aprilie ne obligă să rămânem vigilenți. Trebuie să protejăm împreună ceea ce am câștigat cu atâta curaj: dreptul de a ne construi viitorul în libertate și pace” a conchis președintele Maia Sandu.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button