Moara lui Mitică din Ibăneşti, noua atracţie turistică de pe Valea Gurghiului

Aflat la a patra generaţie de morari, Dumitru Suceava din Ibăneşti a decis să restaureze moara acţionată de apă pe care o avea în curte, achiziţionând curele şi piese originale, utilizate în trecut în această îndeletnicire, iar în acest fel instalaţia tehnică ţărănească a devenit noua atracţie de pe Valea Gurghiului.

Dumitru Suceava, cunoscut ca Mitică de la Moară, s-a încăpăţânat să menţină viu acest meşteşug foarte vechi, învăţând încă din copilărie tot ceea ce este necesar despre mecanismele unei mori acţionate de apă, precum de despre cum se obţine o făină de calitate, fie din porumb, fie din grâu.

„Sunt fiul lui Dumitru şi Doina din comuna Ibăneşti, numărul 251. Am 65 de ani şi sunt fiu de morar. După ce tata a preluat moara de la bunicii mei, oamenii din sat spuneau că merg la Mitru de la moară sau la Doina de la moară, la măcinat. Aici am avut moară, am avut piuă, am avut presă de ulei, am avut vâltoare, care toate erau acţionate de apă. Piua nu a mai reparat-o nimeni, dar eu am decis să recondiţionez moara, vâltoarea şi cazanul de ţuică. Mi-e tare dor de vremurile acelea. Eram copil mic şi mă puneau la lucru, la curăţenie, la animale, mergeam pe păşune în timpul vacanţei. Tatăl meu mă ducea la gura gârlii unde avem iazul de unde vine apa pe jgheabul de la moară. Când era apa mare, tata mă punea pe plută şi clădeam iazul, dacă apăreau probleme. De mic ştiu şi cum sună apa, am urechea formată, de aceea m-am angajat la Apele Române. Moara funcţiona cu două coşuri, aşa cum se vede şi acum. Trebuia să mă duc să mă uit în coşuri, să pun porumbul în coş, ştiam după sunetul la piatră cum merge. Aveam un clopot şi când scădea nivelul la boabe, veneam şi puneam din nou boabele pentru măcinat. Făceam totul de mic, inclusiv la piuă, la vâltoare, unde făceam ţoalele”, a declarat, pentru AGERPRES, Dumitru Suceava.

Ţoalele, aşa cum se numesc pe Valea Gurghiului covoarele, preşurile, cuverturile de pat ţesute din lână, se spălau în vâltoare când era apa mai rece, primăvara şi toamna.

„Trebuia mers şi scoase, unele mergeau trei ore, altele o zi, depinde de lâna din care erau făcute. Veneau din toate părţile cu ţoalele la spălat. La vâltoare vin oameni şi acum. Am refăcut moara şi vâltoarea să vadă şi tineretul cum a fost înainte, cum s-a trăit mult mai bine. Nu erau E-urile astea care sunt acum, se mânca sănătos. Tăiai un pui pe care îl aveai de la cloşcă, care creştea într-o jumătate de an, nu într-o lună cum cresc acum. Dintr-un pui făceam supă, făceam tocană, făceam friptură, le întindeam astfel încât să ajungă, nu era ca acum că mofturesc la unele bucăţi. Noi mâncam tot ce ne oferea puiul. Sâmbăta se făcea pâine în cuptor. Aia făcea maică-mea, fie iertată. Şapte pâini. Pâinea şi ziua. De sâmbăta până sâmbăta nu se strica, nu se albăstrea, era făcută natural. Nu aveam timp să ne îngrăşăm, eram şi la şcoală, şi la câmp, şi la moară”, a povestit Dumitru Suceava.

Despre moară, Mitică spune că nu a vrut niciodată să o demoleze, mai ales că tatăl său şi-a dorit ca aceasta să fie refăcută.

„Tatăl meu, fie iertat, îmi spunea: „băi, copile, dacă poţi, fă înapoi moara”. Am avut tot felul de construcţii de făcut şi am tot amânat, dar de vreo patru – cinci ani mi-a venit ideea să recondiţionez moara. Am înlocuit jgheaburile, poştele, am pus totul din stejar, fiindcă stejarul rezistă cel mai bine la apă. Am folosit şi brad alb. Anul acesta mă apuc să refac şi vâltoarea, care trebuie făcută din fag sau brad alb cu fibră măruntă. Vin mulţi la vâltoare să spele, mai ales de Paşti şi de Crăciun, fiindcă este o maşină de spălat ecologică, fără niciun detergent. Dacă au ţoale mai murdare, se foloseşte exclusiv săpun de casă”, susţine Dumitru Suceava.

În luna iunie, Mitică Suceava se va pensiona, însă nu are de gând să facă o afacere din moara şi vâltoarea sa.

„Fiecare va fi liber să le viziteze, să le admire cum funcţionează sau să îşi macine porumbul. Poarta noastră va fi mereu deschisă”, a precizat gazda.

Bărbatul îşi aminteşte că, înainte de 1989, moara funcţiona din plin şi că morarii predau la baza de recepţie de la Reghin, în fiecare zi de joi, vama luată pentru fiecare măcinat, iar pentru fiecare kilogram încasau 40 – 50 de bani. La fel se întâmpla şi cu vama de la cazanul de fiert ţuică.

„La Reghin duceai şi ţuica, trebuia să aibă 60 de grade tărie, puneau alcoolmetrul şi o măsurau. Aici dădeau 7 lei pe litru”, povesteşte Dumitru Suceava. El îşi mai aminteşte că nimic nu se risipea în acea vreme, că lâna de oaie era preluată de stat, contra-cost, fireşte, la fel viţeii şi porcii contractaţi, precum şi laptele.

Revenind la instalaţiile tehnice ţărăneşti din curtea familiei Suceava, Mitică a precizat că pe Valea Gurghiului existau în trecut cel puţin 12 mori şi vâltori, moara sa fiind singura care a supravieţuit timpului.

„Decât să investească degeaba, ei zic că mai bine nu investesc. Dacă nu au profit, nu le mai fac, le abandonează. Îi voi lăsa moara fiicei mele, care va decide ce anume va face cu ea”, a afirmat Dumitru Suceava.

Stela Suceava spune că a admirat rigurozitatea soţului ei, Dumitru, de a restaura moara şi că l-a susţinut.

„Niciodată nu a vrut să demoleze moara, deşi mulţi spuneau că e o vechitură. A lucrat la lemnărie, la partea mecanică, a cumpărat curele originale, pe care le-a găsit foarte greu, într-o moară veche. Acum moara poate măcina făină de mălai, chiar şi păsat, iar pentru fiecare el ştie cum să regleze pietrele. De când e gata moara, la noi în curte e un du-te-vino, dar pe noi nu ne deranjează deloc”, a afirmat Stela.

Pe Nastasia Man, vecină a familiei Suceava, am găsit-o spălând la vâltoare. Ne-a spus că a apreciat dintotdeauna eforturile vecinilor ei şi că spălatul la vâltoare îi aminteşte de copilărie, când Valea Gurghiului era împânzită de astfel de instalaţii.

„La vâltoare se spală foarte frumos, totul cu puterea apei, orice fel de covoare şi mai ales cele de lână naturală se spală foarte, foarte bine deşi nu se foloseşte detergent. Pe unele dau cu săpun de casă, natural, din grăsime naturală. Dacă e soare, ţoalele se usucă într-o zi – două. Vin de două ori pe an la vâltoare, primăvara şi toamna. Îmi place fiindcă toate au un miros natural, de apă proaspătă, e altfel decât la maşina de spălat. Bineînţeles că nu se pot băga în maşina de spălat covoare, mai ales cele din lână de oaie. La vâltoare se spală foarte, foarte bine. Când eram copil, toate hainele se spălau la vâltoare, nu erau maşini de spălat, se puneau toate într-un ciubăr şi se punea deasupra cenuşă într-un vat, adică într-o pânză de casă, fierbeam apă în ceaun şi se turna peste vatul cu cenuşă. Apoi le dădeam la vâltoare. Aşa se spălau hainele mai ales când eram eu copilă şi bărbaţii purtau haine albe, haine de pânză naturală, ţesută la război. Cenuşa le albea, nu le murdărea, cum am putea crede. Erau multe vâltori, dar acum mai ştiu încă una, înainte de podul Hodacului cu vreo 500 de metri, pe partea stângă. Cred că încă mai funcţionează. Mai era una la Isticeu, iarăşi nu ştiu dacă mai există. Pe Gurghiu erau mai multe. Acum am prins momentul că era liber la vâltoare şi am venit. Sunt foarte fericită fiindcă au renovat totul, inclusiv moara şi că au pus-o iar în funcţiune. Ştiu că se făcea făină de mălai foarte bună şi făină de grâu”, a afirmat Nastasia Man.

Un alt vecin s-a arătat încântat de faptul că, de cel puţin 80 de ani, cazanul de ţuică de lângă moară este funcţional şi susţine că ţuica ce se obţine aici – din mere, prune sau pere – este incomparabilă. Şi asta se datorează tehnologiei tradiţionale de răcire a serpentinelor, cât şi faptului că „lângă cazan e în permanenţă cineva care mestecă cât timp se fierbe ţuica”.

„Cazanul funcţionează de când îl ştiu. Mă bucur că acum merge şi moara. Acum am văzut că a venit un grup de copii de la Târgu Mureş să viziteze moara. E ceva deosebit, ceva natural, ceva din timpurile străvechi. E foarte bine că se păstrează tradiţia noastră”, a arătat vecinul.

Întrucât poarta gospodăriei familiei lui Dumitru Suceava din Ibăneşti este mereu deschisă pentru toţi cei care vor să admire şi să cunoască întregul complex de instalaţii ţărăneşti şi spectaculozitatea lor, aici vin tot mai multe grupuri copii şi tineri, şi nu numai, să le viziteze.