Meteo

Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică accentuată în mai multe zone ale țării


Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică accentuată, marţi şi miercuri, în mai multe zone ale ţării. Pentru ziua de marţi a fost emisă o avertizare cod galben, cantitatea de precipitaţii aşteptată ajungând în unele locuri la 40 de litri pe metrul pătrat, notează news.ro.

Potrivit ANM, este codg galben, marţi, în intervalul 12.00 – 23.00.

”În zonele montane şi submontane, în nordul Olteniei şi al Munteniei, în sudul şi estul Transilvaniei şi în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat căderi de grindină şi vijelii”, a transmis ANM.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

”Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului”, au precizat meteorologii.

Pottivit acestora, miercuri (23 aprilie), vremea va fi instabilă îndeosebi în vestul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button