Stiri TV

Mănăstirea Cernica își serbează, vineri, hramul


Mănăstirea ilfoveană Cernica își va serba hramul vineri, în ziua de pomenire a Sfântului Calinic de la Cernica.
Programul liturgic va începe joi, la ora 13:00, cu așezarea spre închinare a raclei cu moaștele Sfântului Calinic de la Cernica. Seara, de la ora 18:00, va fi oficiată slujba Privegherii, scrie basilica.ro.

Vineri, la ora 08:00, va fi săvârșit Acatistul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, după care va urma Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite, oficiată de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.

Preasfinția Sa va oficia Sfânta Liturghie și sâmbătă, de la ora 09:00, la așezământul monahal.

Mănăstirea Cernica a fost înființată de Marele Vornic Cernica Știrbei în 1603. Sfântul așezământ a fost refăcut aproape din temelie de Sf. Cuv. Gheorghe, care a preluat obștea în 1781.

Sf. Ier. Calinic a venit frate la Cernica în 1807 și a fost ales stareț în 1820. Curând după alegerea sfântului ca stareț, în timpul Revoluției de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, mănăstirea a adăpostit și hrănit mulți bucureșteni afectați de evenimente.

Sfântul a construit, în ostrovul Cernicăi, Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” cu cetatea din jur, bolnița, trapeza și biblioteca și a instituit o rânduială de viețuire duhovnicească în lavra de lângă București. A fost Episcop al Râmnicului timp de peste 16 ani și a întemeiat numeroase școli și sfinte lăcașuri.

Anul acesta se împlinesc 75 de ani de la canonizarea Sfântului Calinic de la Cernica și 20 de ani de la canonizarea Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica, predecesorul său la stăreție.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button