Știrile Zilei

Mai mulți copii au ajuns la spital după ce li s-a făcut brusc rău; intervenție urgentă a SMURD și echipaj CBRN


Cinci copii de la grădinița care aparține Liceului Silvic din Timișoara au acuzat vineri stări de rău, determinând educatoarea să alerteze imediat serviciul 112. La fața locului au intervenit un echipaj SMURD, trei ambulanțe și un echipaj CBRN. În momentul incidentului, în grădiniță se aflau 14 copii. Șapte dintre ei au fost transportați la spital: cinci cu ajutorul echipajelor medicale, iar doi au fost duși de părinți. În cazul unui alt copil, mama a refuzat transportul la spital de către echipele medicale.

 

Potrivit ISJ Timiş, în urma incidentului, un copil a fost transportat la spital de echipajul SMURD, patru copii fiind transportaţi de ambulanţele SAJ. Totodată, doi copii au fost duşi la spital de părinţii lor.

”În urmă cu câteva minute, am aflat despre starea de rău declanşată în rândul a 5 copilaşi de la grădinița ce aparţine de Liceul Silvic. Se pare că cei 5 copii au simptome de rău, scaune diareice şi este posibil ca educatoarea să fi anunţat serviciul 112”, a transmis Aura Danielescu, inspector-şef al ISJ Timiş.

La locul evenimentului s-au deplasat un echipaj SMURD şi trei ambulanţe SAJ, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, precum şi echipajul CBRN.

În grădiniță se aflau, la acel moment, 14 copii, potrivit News.ro

„Am contactat directorul unităţii de învăţământ, care acum se deplasează spre unitatea de învăţământ şi ne va ţine la curent în legătură cu situaţia neplăcută în care se află micuţii”, a precizat Aura Danielescu.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button