Mă uit cu mare tristeţe în jurul nostru. Cu siguranţă, peste 20-30 de ani, vom avea o altă Românie
Flavian Georgescu, profesor de matematică la Liceul Internaţional de Informatică, ai cărui elevi au câţtigat numeroase premii internaţionale, afirmă că performanţa nu înseamnă să ai de fiecare dată rezultate pozitive, ci înseamnă să ştii să te ridici de fiecare dată când ai un eşec. El a adăugat că nu există performanţă fără multe eşecuri, iar copiii trebuie să fie foarte bine pregătiţi mental.
”Mă uit cu mare tristeţe în jurul nostru şi cred că singura problemă pe care o avem este educaţia. Dacă noi investim în educaţia copiilor noştri, cu siguranţă, peste 20 – 30 de ani, vom avea o altă Românie”, a ma afirmat el.
Flavian Georgescu a declarat, marţi, la Gala News.ro “9 OAMENI CARE NE INSPIRĂ”, unde Liceul Internaţional de Informatică a fost premiat, că le-a transmis recent elevilor săi ce înseamnă pentru el performanţa.
”Performanţa nu înseamnă să ai de fiecare dată rezultate pozitive, ci înseamnă să ştii să te ridici de fiecare dată când ai un eşec. Nu există performanţă fără multe eşecuri, însă din 100 de capete, la fiecare eşec, unul câte unul se va lăsa şi unul va fi mare olimpic.
Nu pentru că ştie cea mai multă matematică, ci pentru că este pregătit mental extraordinar de bine. Ori noi asta facem cu copiii noştri. Şi ne uităm în jurul nostru şi observăm probleme mari la nivel politic, la nivel mondial, la nivel de România. Şi fiecare vine şi crede că, uite, asta e soluţia”, a afirmat profesorul de matematică.
El a precizat că soluţia este educaţia copiilor
”Pot să spun şi eu care e soluţia din punctul meu de vedere şi anume, educaţia copiilor noştri. Pentru că mă uit cu mare tristeţe în jurul nostru şi cred că singura problemă pe care o avem este educaţia. Dacă noi investim în educaţia copiilor noştri, cu siguranţă, peste 20 – 30 de ani, vom avea o altă Românie. Şi e cert un singur lucru. Unul singur, e cert.
Peste 100-150 de ani, niciunul dintre noi nu vom mai fi aici. Dar ce ne ţine în viaţă este sensul vieţii, care este dat de educaţie”, a mai declarat Flavian Georgescu.