‘Lui e e frică de apariții, de a intra în contact cu oamenii’
Întrebată dacă va lua parte la o dezbatere, la o confruntare directă între ea și contra-candidatul turului doi ale alegerilor prezidențiale, candidatul independent Călin Georgescu, Elena Lasconi a spus că ‘nu mai are timp în program’.
„Eu cred că nu mai există deja timp în program. Pe de altă parte, nu cred că o să vină; lui îi este frică de apariții, de a intra în contact cu oamenii, iar eu nu mai am timp disponibil în program. Până sâmbătă dimineață mai este foarte puțin timp, și mă bucur că am ocazia să mă adresez românilor, deoarece sunt invitată la televiziuni“, a spus Elena Lasconi, în direct, la Antena 3 CNN.
Întrebarea a venit în contextul în care Televiziunea Română a anunțat că invită candidaţii la prezidenţiale în faţa publicului. Ediţia specială „Preşedinte pentru România 2024”, la care sunt invitaţi Elena Lasconi şi Călin Georgescu, este programată pentru a fi difuzată joi, 5 decembrie, ora 20.30.
Televiziunea Publică a propus candidaţilor două variante de format de emisiune în care cei doi prezidenţiabili pot participa împreună sau separat, iar în acest moment poartă consultări cu reprezentanţii candidaţilor pentru finalizarea structurii programului.“, a transmis TVR în această seară.
Imediat după primul tur al alegrilor prezidenţiale, candidatul independent Călin Georgescu afirma că vrea să participe la dezbateri electorale cu Elena Lasconi, organizate de televiziunea publică și de radioul public. Acesta susținea însă că Lasconi refuză dezbaterea: „Acum puțin timp am văzut că dânsa (n.r.: Elena Lasconi) nu vine la dezbatere. Mi-a zis că nu știu ce e democrația! Ea refuză simbolul democrației, adică televiziunea națională. Înțeleg că îi este frică de dezbatere”, a declarat Georgescu la momentul respectiv.
Acum, potrivit unor surse, tocmai candidatul-surpriză s-ar fi răzgândit. Fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, susține acest lucru: „Georgescu s-a răzgândit. Nu mai vrea dezbatere la Televiziunea Română. Vrea să apară doar cu anumiți jurnaliști și, eventual, să fie mângâiat pe creștet, așa cum le plăcea și comuniștilor care acum îl susțin. Pentru că așa înțelege el că se face democrația“, susține acesta într-o postare pe Facebook.