Lider de extremă dreapta din Europa, întâlnire jovială cu Vladimir Putin, la Kremlin
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit duminică, la Kremlin, pe premierul slovac Robert Fico, unul dintre puţinii lideri europeni de care a rămas apropiat, potrivit imaginilor transmise de televiziunea rusă, informează AFP.
”Putin se întreţine în acest moment la Kremlin cu premierul slovac Fico”, a scris pe Telegram un jurnalist de la postul public de televiziune şi apropiat al Kremlinului, Pavel Zarubin, care a difuzat o scurtă înregistrare video cu întâlnirea celor doi lideri.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că această vizită, care nu a făcut obiectul unui anunţ oficial, fusese planificată ”în urmă cu câteva zile”, potrivit Agerpres.
El nu a dorit să detalieze ce subiecte sunt incluse pe agenda întâlnirii, dar a menţionat că se poate ”presupune” că va fi abordată şi chestiunea tranzitului gazului rusesc.
În vara acestui an, Ucraina a anunţat că nu va prelungi dincolo de finalul anului contractul ce o leagă de Moscova pentru tranzitarea gazului rusesc către Europa prin intermediul reţelei sale de gazoducte.
În ultimele săptămâni, Slovacia şi Ungaria, extrem de dependente de gazul rusesc, se tem că la 31 decembrie ”robinetul va fi complet închis”, fără soluţii alternative credibile.
Robert Fico, care conduce din toamna anului trecut guvernul Slovaciei, ţară membră a UE şi a NATO, a decis să oprească orice ajutor militar pentru Ucraina. El se pronunţă pentru convorbiri de pace cu Rusia, după exemplul omologului său ungar Viktor Orban.