Lazio l-a concediat pe dresorul de șoimi al clubului pentru publicarea unor imagini explicite
Clubul italian Lazio a anunțat concedierea lui Juan Bernabe, responsabil cu îngrijirea mascotei clubului, vulturul Olimpia, după ce acesta a publicat pe rețelele sociale imagini și videoclipuri explicite în care își prezenta proteza peniană, anunță BBC, potrivt news.ro
Bernabe, care a fost dresorul de șoimi al clubului din sezonul 2010-2011 și a condus ritualul de zbor al șoimului pe Stadio Olimpico înaintea meciurilor, a fost demis „cu efect imediat”, conform unui comunicat al clubului.
Lazio s-a declarat „șocată” de imaginile distribuite și a precizat că „este imposibil să asociem simbolul istoric al clubului cu o astfel de persoană”. De asemenea, clubul a recunoscut impactul emoțional pe care absența șoimului Olimpia îl va avea asupra fanilor la meciurile de acasă.
Bernabe s-a apărat în cadrul unui interviu pentru Radio24, susținând că imaginile au fost postate pentru a crește gradul de conștientizare asupra procedurii medicale și că postările au fost făcute pe un cont privat: „Nuditatea este normală, am crescut într-o familie deschisă, naturistă”, a declarat Bernabe.
Dresorul a mai fost suspendat de club în 2021 după ce a fost filmat făcând salutul fascist și scandând „duce, duce” la finalul unui meci împotriva lui Inter Milano, un gest asociat cu Benito Mussolini.
La acea vreme, Bernabe a declarat că nu regretă gestul: „L-am făcut și nu regret pentru că îl admir pe Mussolini, a făcut lucruri mari pentru Italia, așa cum Franco a făcut pentru Spania”.
Demiterea lui Bernabe marchează încheierea unei perioade de peste un deceniu în care șoimul Olimpia a fost o prezență emblematică pe Stadio Olimpico sub îngrijirea sa.