Știrile Zilei

Kosovo ripostează după ce a pierdut meciul cu România la ‘masa verde’. Avocatul FFK amenință cu TAS


Avocatul federaţiei de fotbal din Kosovo (FFK), Taulant Hodaj, a anunţat, miercuri, după ce UEFA a decis că România a câştigat la masa verde meciul cu naţionala kosovară, că forul pe care îl reprezintă va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), informează telegrafi.com.

„Federaţia de Fotbal din România este sancţionată pentru apeluri rasiste, xenofobe, discriminatorii, mesaje politice şi alte comportamente inacceptabile. UEFA a luat o decizie prin care pedepseşte Federaţia Română de Fotbal cu o amendă de sute de mii de euro şi un meci fără suporteri, din cauza comportamentului rasist, xenofob, politic, discriminatoriu şi inacceptabil al fanilor, echipei şi oficialilor săi în timpul meciului împotriva Kosovo. S-a mai decis ca rezultatul meciului să fie 3-0 în favoarea României. Această parte a deciziei, având în vedere şi alte încălcări ale României care nu au fost încă luate în considerare, consider că se poate schimba la TAS în favoarea Kosovo, pentru că avem un număr mare de încălcări şi pedepse dovedite deja împotriva FRF, a scris Hodaj pe Facebook.

Avocatul FFK consideră că forul Kosovo are suficiente argumente pentru a câştiga cazul la TAS.

„A fost o situaţie foarte provocatoare după oprirea jocului, dar faptul că jucătorii noştri au avut dreptate în acţiunile lor şi că scandările „Kosovo este Serbia” şi „Serbia, Serbia” au fost condamnate de UEFA mă face să mă simt confortabil. Majoritatea punctelor de reclamaţie pregătite de echipa juridică a FFK au fost aprobate”.

„Plângerea la FFK, care a inclus dovezi clare şi argumente de nerefuzat, a jucat un rol cheie în tragerea la răspundere a părţii române pentru limbajul rasist, plin de ură şi comportamentul discriminatoriu. Pe viitor, trebuie să continuăm să reacţionăm şi să cerem ca UEFA să nu permită sub nicio formă rasismul pe terenurile de fotbal”, a adăugat Hodaj.

UEFA a anunţat, miercuri, deciziile în cazul meciului România – Kosovo, din Liga Naţiunilor, care a fost abandonat de oaspeţi pe final. Comisia de apel a forului a hotărât că România a câştigat la masa verde, cu 3-0, partida, însă totodată a decis câteva amenzi pentru FRF din cauza suporterilor.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button