Stiri TV

‘Klaus Iohannis este autorul loviturii de stat din România’


Președintele AUR, George Simion, s-a aflat în perioada 14-15 decembrie la Roma, în Italia, acolo unde a participat la Atreju la congresul partidului Fratelli d’Italia, unul dintre cele mai importante evenimente ale conservatorilor europeni.

În cadrul evenimentului, președintele AUR, George Simion, a discutat cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, despre lovitura de stat aflată în plină desfășurare în România. Giorgia Meloni a exprimat sprijinul pe care guvernul italian îl va acorda pentru păstrarea democrației din România.

„Ne bazăm pe Giorgia Meloni în lupta pentru alegeri libere în România: premierul Italiei cunoaște despre lovitura de stat din România și ne va ajuta la nivel european să îi oprim”, a declarat George Simion.

Președintele AUR, George Simion, s-a întâlnit, în marja evenimentului, cu mai mulți lideri ai conservatorilor europeni. Printre aceștia se numără președintele Senatului Italiei, Ignazio La Russa, ministrul italian al Turismului, Daniela Santanche, fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, copreședintele ECR (Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni), Nicola Procaccini, șeful delegației Partidului Lege și Justiție în Parlamentul European, Adam Bielan, dar și Carlo Fidanza, șeful delegației Fratelli d’Italia în Parlamentul European.

„Va trebui să muncim din greu pentru a restabili democrația și pentru a restabili încrederea cetățenilor în democrație. Cum putem cere acum oamenilor să aibă încredere în democrație, în procesul de vot, dacă și-au permis să facă așa ceva? Actualul nostru președinte este autorul loviturii de stat care este în desfășurare în România. Este incredibil! Când le convine spun că apără statul de drept, când nu le convine încalcă orice reguli și încalcă Constituția. Oamenii s-au săturat de acest sistem globalist. (…) Vom lua măsuri pentru a ne asigura că voința poporului și democrația sunt respectate în România și sperăm să avem cât mai repede alegeri”, a declarat George Simion, pentru jurnaliștii prezenți la evenimentul organizat de Fratelli d’Italia.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button