Știrile Zilei

Izolaționism, misticism extremist și ură față de pluralismul occidental


Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă seară, în discursul ţinut la recepţia de Ziua Naţională a României, că în acest moment, înaintea alegerilor care urmează, România se află „în fața unei decizii existențiale: pe de-o parte, democrația, și pe de alta – izolaționismul, misticismul extremist și ura față de pluralismul occidental“.

„Anul acesta a fost unul încărcat electoral. Urmează încă două runde de alegeri, parlamentare și prezidențiale, momente cruciale care vor defini, mai mult decât la alte scrutine din trecut, direcția în care va merge România în următorii ani.

Rezultatele votului de acum o săptămână ne-au adus însă într-un nou moment de cumpănă. Alegerile de mâine și cele care urmează nu vor fi numai despre politici și viziuni de stânga, dreapta sau centru.

Nu votăm nici pentru a sancționa sau a recompensa pe cineva, ci votăm pentru a rămâne o țară a libertății și a deschiderii sau a ne prăbuși într-o izolare toxică și într-un trecut întunecat“, a spus Klaus Iohannis în discursul său.

El a nuanțat mai clar aceste aspecte: „Ne aflăm în fața unei decizii existențiale și trebuie să alegem între, pe de o parte, democrația și valorile fundamentale care ne-au ghidat ca națiune europeană modernă și, pe de altă parte, izolaționismul, misticismul extremist și ura față de pluralismul occidental.“

Klaus Iohannis: Fiecare vot contează și fiecare cetățean are un rol esențial

Șeful statului a îndemnat românii să meargă la vot, pentru că fiecare vot contează.

„ Alegerile parlamentare de mâine sunt extrem de importante întrucât președintele nou ales, oricât de bine intenționat este, nu poate desemna decât acel premier care va reuși să coaguleze o majoritate în Parlament.

Iar modul în care va arăta această majoritate și, implicit, viitorul Guvern depinde direct de votul dumneavoastră de mâine.

Știu că în urma evenimentelor din ultimele zile simțiți că vă pierdeți încrederea în instituțiile statului, în puterea și în legitimitatea votului, care reprezintă esența democrației.

De aceea, fac un apel la toate autoritățile implicate în gestionarea procesului electoral și în validarea scrutinelor să nu uite că, înainte de toate, este imperativ ca rezultatele electorale, oricare ar fi acestea, să se bucure de credibilitate și să reflecte în mod real opțiunea și voința cetățenilor.

Dragi români, fiecare vot contează și fiecare cetățean are un rol esențial în conturarea viitorului țării noastre“, a spus Klaus Iohannis.

Iohannis: România trebuie să își consolideze orientarea sa indiscutabilă către Uniunea Europeană și NATO

„Alegem nu doar oameni care să ne reprezinte, ci și valorile și direcția în care vrem să mergem ca națiune.

România trebuie să își consolideze orientarea sa indiscutabilă către valorile europene şi nord-atlantice. Este un parcurs pe care ni l-am asumat și pe care l-am obținut cu mari sacrificii, prin tranziţii dureroase.

Nu avem voie să uităm că votul este un drept pentru care semenii noștri au luptat, unii plătindu-l cu sânge, în urmă cu 35 de ani.

Într-o eră în care vedem o creștere alarmantă a extremismului, a populismului și a dezinformării, este cu atât mai important să respingem ferm, prin vot în primul rând, discursul fals pacificator, care ascunde de fapt o viziune anti-europeană. Politicienii care îmbrățișează aceste abordări își doresc să dezbine, să creeze rupturi sociale și răni adânci, adică o societate aflată în totală opoziție cu cea care reușea în 1918 să înfăptuiască Marea Unire.

Nu există politicieni perfecți și nici personalități mesianice care să fie posesoarele unor soluții miraculoase pentru problemele cu care se confruntă cetățenii. Cei care pretind că le au vor produce, mai devreme sau mai târziu, deraierea României de la traseul său profund democratic. Iar asta înseamnă pentru noi toți mai puțină libertate, mai multă suferință, privațiuni și pierderea unor drepturi care acum sunt garantate“, a mai spus președintele României.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button