Sport

Italienii îl pun la zid pe Florinel Coman după meciul cu Fiorentina


Cagliari a pierdut meciul cu Fiorentina, scor 1-2, din etapa cu numărul 33 în Serie A. Davide Nicola i-a lăsat pe bancă pe Răzvan Marin şi Florinel Coman, începând meciul cu formaţia viola fără ei. În minutul 67 au fost introduși ambii români. Jurnaliștii italieni l-au făcut praf pe Coman la final.

Roberto Piccoli a deschis scorul pentru Cagliari, în minutul 7. Egalarea a venit în minutul 36, după golul lui Gosens, din assistul lui Mandragora, iar imediat după pauză Beltran a făcut 2-1 pentru Fiorentina.  În minutul 67 au intrat pe teren Răzvan Marin şi Coman, iar Marin a şutat periculos în minutul 75, însă oaspeţii s-au impus la Cagliari cu 2-1.

Jurnaliștii italieni l-au criticat pe Coman care nu a reușit să intre prea bine în joc.

„A jucat în flancul stâng fără să ofere măcar o contribuție semnificativă pentru a restabili egalitatea”, au spus cei de la Calcio Casteddu, care l-au notat tot cu 5.

„A eșuat să se facă remarcat în față. Fundașii Fiorentinei l-au ținut bine în marcaj”, a scris Tuttomercatoweb, care i-a aacordat nota 5,5.

„Fără minuni de această dată din partea românului care se plimbă pe teren fără să aibă idei clare”, au notat cei de la La Nuova Sardegna, care i-au dat 5.

În clasament, Parma este pe locul 15, cu 31 de puncte, Cagliari se află pe 16, cu 30 de puncte, în timp ce Genoa e a 13-a, cu 39 de puncte. Juventus a rămas cu 59 de puncte, pe locul 5, urmată de Lazio, pe 6, tot cu 59 de puncte. AC Fiorentina este pe 8, cu 56 de puncte.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button