Italianca Sofia Goggia s-a impus în Super G la Beaver Creek, la zece luni după o accidentare gravă la piciorul drept
Italianca Sofia Goggia a câştigat, duminică, primul Super G al sezonului la schi, la Beaver Creek (SUA), devansând-o pe elveţianca Lara Gut-Behrami şi pe austriaca Ariane Raedler, potrivit news.ro
Revenită în acest weekend după ce a suferit o dublă fractură o fractură de tibie şi de maleolă tibială la piciorul drept, la un antrenamentul în februarie, Goggia, în vârstă de 32 de ani, a reuşit o nouă performanţă de top, devansând-o cu 48 de sutimi pe Gut-Behrami şi cu 55 de sutimi pe Raedler.
La o zi după ce a terminat pe locul al doilea la coborârea de la Birds of Prey, care a fost pentru prima dată în programul Cupei Mondiale feminine, italianca a luat startul cu numărul 13 şi a schiat mai repede decât celelalte favorite care au plecat înaintea ei.
Campioana olimpică la super-G Lara Gut-Behrami a urcat pe podium pentru a doua oară în acest weekend, după ce sâmbătă a ocupat locul al treilea la coborâre.
Cornelia Hütter din Austria, care s-a impus sâmbătă, a fost devansată pe podium de compatrioata sa Ariane Raedler, care a plecat de pe locul 20 şi a obţinut al doilea podium din carieră în Cupa Mondială, primul tot în super-G.