Stiri TV

Inundații în R.D. Congo – Cel puțin 33 de morți la Kinshasa


Cel puţin 33 de persoane au fost confirmate decedate în urma ploilor abundente care au inundat Kinshasa, capitala Republicii Democratice Congo (RDC), au anunţat autorităţile locale luni dimineaţă, transmite agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.

Vicepremierul şi ministrul de Interne Jacquemain Shabani a declarat că ploile torenţiale din noaptea de vineri spre sâmbătă au provocat pagube majore în mai multe cartiere ale capitalei, lăsând în urmă, de asemenea, zeci de răniţi şi numeroase locuinţe distruse.

Ca răspuns, Guvernul a înfiinţat o unitate pentru gestionarea situaţiei de criză, în coordonare cu forţele armate, mai multe ministere şi guvernul provincial din Kinshasa, pentru evacuări şi trimiterea de echipe pentru intervenţii de urgenţă.

Inundaţiile au paralizat o mare parte din infrastructura oraşului. Apele au acoperit drumuri principale şi au provocat întreruperi generalizate ale alimentării cu energie electrică şi cu apă potabilă în tot oraşul.

Ministerul Transporturilor a raportat perturbări grave ale traficului aerian către şi dinspre Aeroportul Internaţional N’djili, punând la dispoziţia călătorilor rămaşi blocaţi servicii de urgenţă de transport cu feribotul.

Potrivit prognozelor meteorologice, precipitaţiile abundente vor continua zilele următoare, ceea ce a amplificat îngrijorările legate de continuarea distrugerilor în oraşul cu 17 milioane de locuitori.

Sezonul ploios din RDC durează, de obicei, din noiembrie până în luna mai.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button