Stiri TV

Incendiu la o casă în Tărăţel – Cauza probabilă


Pompierii au intervenit, în noaptea de duminică spre luni, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o casă din satul Tărăţel, aparţinător municipiului Brad, a cărui cauză probabilă a fost o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al ISU Hunedoara transmis luni, echipaje de stingere ale Secţiei de pompieri Brad au fost solicitate să intervină pentru lichidarea incendiului, pentru care au lucrat trei autospeciale de intervenţie. Ulterior, a fost trimisă şi o autospecială de la Punctul de lucru Băiţa. Pentru localizarea şi lichidarea incendiului au intervenit 17 militari ai celor două subunităţi de pompieri.

Incendiul se manifesta la elementele de lemn ale acoperişului casei, pe o suprafaţă de aproximativ 160 de metri pătraţi. Au fost afectate de flăcări: mobilier, haine din locuinţă, electrocasnice, dar şi alte bunuri.

Din cauza efectului termic produs de flăcări, la două case aflate în imediata apropiere s-au degradat geamuri PVC, o uşă de acces, acoperişul unei terase pe opt metri pătraţi şi ţigle din ceramică.

Nu au rezultat victime şi nici animale nu au fost surprinse în incendiu.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button