Stiri TV

În prezent, traversăm o perioadă foarte diferită de ceea ce am trăit până acum


În prezent, traversăm o perioadă foarte diferită de ceea ce am trăit până acum, iar digitalizarea şi apariţia inteligenţei artificiale ne aşează în faţă provocări necunoscute până acum 5-10 ani, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, în cuvântul de deschidere cu ocazia aniversării a 33 de ani de la înfiinţarea Institutului Bancar Român. Eforturile comunităţii bancare trebuie să urmărească pregătirea profesională continuă a resursei umane din bănci, spune Isărescu, care consideră că ne îndreptăm către o nouă etapă în reprofesionalizarea resursei umane din industria financiar-bancară, potrivit news.ro

”În prezent, traversăm o perioadă foarte diferită de ceea ce am trăit până acum. Cu cerinţe noi, pe care trebuie să le înţelegem în realitatea lor „de pe teren”. Iar ele, spun asta de la bun început, ne îndeamnă să ne gândim la punerea bazelor unei noi etape de profesionalizare şi reprofesionalizare a oamenilor noştri, a personalului din industria financiar-bancară. Digitalizarea şi apariţia inteligenţei artificiale ne aşează în faţă provocări necunoscute până acum 5-10 ani. Ce am trăit noi ca generaţii de bancheri cu 15-25 de ani de experienţă în spate, aproape că nu se mai poate folosi dacă nu avem măcar câteva abilităţi pe parte de digitalizare dobândite între timp. În acest context, necesitatea reprofesionalizării resursei umane din industria bancară se impune ca o acţiune continuă, susţinută, sistematică, iar aici considerăm că rolul Institutului Bancar Român va fi unul esenţial în viitor”, a spus Isărescu.

Mai ales în actualele reaşezări geostrategice din lume, proces care este aşteptat să fie de durată, băncile vor trebui să îşi consolideze potenţialul de organizaţii flexibile, capabile să îşi adapteze din mers businessul la multiple provocări: crize naţionale, transnaţionale, stări de conflict, război hibrid etc, adaugă guvernatorul BNR.

”Prin flexibilitate, toate provocările trebuie rapid transformate în resetări şi oportunităţi, iar acest lucru nu se poate realiza decât cu specialişti şi oameni responsabili, serioşi. Astăzi, Institutul Bancar Român dispune de un corp de experţi temeinic pregătiţi, care prin probitate profesională contribuie activ la dezvoltarea şi consolidarea prestigiului acestei instituţii. De asemenea, dispune de echipamente performante, de programe adecvate, toate formând un complex de dotări ce face evidentă importanţa strategică a Institutului, de catalizator al noilor tendinţe din banking şi transpunerea lor în programe de training care au scopul de a dezvolta competenţe profesionale în concordanţă cu noile atribuţii ale angajaţilor din system”, mai spune Mugur Isărescu.

Eforturile comunităţii bancare trebuie să urmărească pregătirea profesională continuă a resursei umane din bănci, potrivit acestuia.

”O resursă umană care deţine cunoştinţe şi competenţe profesionale avansate şi solide contribuie la menţinerea unei poziţii prudenţiale solide a băncilor şi, implicit, la asigurarea stabilităţii financiare. Se impune dezvoltarea unor standarde şi a unor cerinţe de pregătire care să creeze cadrul necesar pentru a asigura un nivel de cunoştinţe profesionale în linie cu evoluţiile de reglementare menţionate. Ne îndreptăm într-adevăr către o nouă etapă în reprofesionalizarea resursei umane din industria financiar-bancară, care să asigure dezvoltarea unui sistem mai cuprinzător de pregătire, dar vă rog să nu uitaţi sau să subestimaţi rolul şi responsabilitatea Institutului în domeniul educaţiei financiar-bancare şi în pregătirea formatorilor de opinie publică în domeniu”, a afirmat guvernatorul băncii centrale.

Acesta s-a declarat totodată emoţionat la evenimentul organizat de IBR pentru a marca trecerea a 33 de ani de când BNR, cu sprijinul ARB, a pus bazele acestei instituţii de pregătire şi perfecţionare a specialiştilor din sistemul financiar-bancar.

”Îmi face o deosebită plăcere să remarc faptul că, de-a lungul acestor decenii, Institutul Bancar Român s-a dezvoltat şi s-a maturizat, astăzi fiind un puternic centru de înaltă formare şi perfecţionare profesională. Toate aceste importante realizări i-au adus un recunoscut şi binemeritat prestigiu în comunitatea specialiştilor bancari, atât din România, cât şi din Republica Moldova”, a mai spus Isărescu.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button