Știrile Zilei

Importante sunt rezultatele, nu parcursul!

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, social-democratul Lucian Romaşcanu, a declarat, luni, că nu va face comentarii despre vizita sa recentă în Statele Unite ale Americii, menţionând doar că aceasta face parte „dintr-o acţiune mai mare de diplomaţie tradiţională şi non-tradiţională”.

El a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă organizată cu ocazia semnării unor contracte, că detaliile vizitei în SUA vor fi prezentate de către premierul Marcel Ciolacu.

content-image

„Nu comentez absolut nimic despre această acţiune, tot ce s-a întâmplat acolo este o parte dintr-o acţiune mai mare de diplomaţie tradiţională sau non-tradiţională iar toate rezultatele vor fi comunicate de primul ministru. Importante sunt rezultatele, nu parcursul”, a declarat Lucian Romaşanu.

Social-democratul a adăugat că parcursul României din ultimii ani, din punct de vedere al dezvoltării şi apărării, s-a datorat atât Uniunii Europene, cât şi SUA.

„Ce este important să comunicăm de fiecare dată este că România este un stat suveran, care îşi apără interesele pe toate palierele, la toate nivelurile şi în toate discuţiile pe care le avem, dar nu suntem un stat izolat şi nici nu putem fi în contextele actuale economice şi politice mondiale, iar ceea ce s-a întâmplat în România, sigur, pe lângă eforturile bugetare naţionale, se datorează major apartenenţei la Uniunea Europeană. A face tot ceea ce a făcut România pentru cetăţenii săi în ultimii 20 de ani înseamnă patriotism, suveranism, iar acest lucru s-a făcut cu bani europeni.

Noi am dat Europei aproximativ 30 de miliarde de euro din contribuţiile noastre, dar am primit înapoi în anii ăştia de la aderare vreo 100 de miliarde. În acelaşi timp vorbim de garanţiile de securitate, care în mod normal nu pot fi asigurate individual, iar investiţiile pe care noi le facem în apărare nu ar fi însemnat mare lucru dacă nu am fi în parteneriatul strategic cu Statele Unite şi membri NATO”, a mai spus Lucian Romaşcanu.

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat vineri că în relaţia cu Statele Unite se încearcă „o nouă abordare”, precizând că pentru a prezenta noii Administraţii Trump situaţia din România s-a apelat la români din diaspora implicaţi în politica americană.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button