Ianis Hagi s-a accidentat în derby-ul Scoției
Glasgow Rangers a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu Celtic Glasgow, în etapa a 35-a a campionatului Scoţiei, Premiership. Ianis Hagi nu a terminat meciul pe teren.
Ediţia cu numărul 446 a duelului dintre Rangers şi Celtic nu a mai avut efecte asupra clasamentului, unde Celtic a scăpat în câştigătoarea titlului, dar ambele echipe aveau ambiţia de a termina victorioase această înfruntare.
Managerul lui Rangers, Barry Ferguson, a început meciul cu Ianis Hagi pe banca rezervelor. Gazdele au avut un gol anulat, în minutul 26, dar Cyriel Dessers a deschis scorul în finalul primei părţi, minutul 44, din pasa lui Diomande. Adam Idah a egalat pentru Celtic, în minutul 57, cu un gol validat de VAR după două minute de aşteptare.
Ianis Hagi a fost introdus pe teren în minutul 66, însă s-a accidentat şi a fost înlocuit în minutul 83.
Meciul s-a terminat la egalitate, 1-1, iar în clasament situaţia este clară: Celtic are 85 de puncte şi este deja campioană în timp ce Rangers are 68 de puncte şi ocupă poziţia secundă. Pe locul al treilea se află Hibernian Edinburgh, cu 56 de puncte.