Hezbollah promite să continue rezistenţa după ce s-a anunţat armistiţiul cu Israelul în Liban
Mişcarea Hezbollah a promis miercuri să îşi continue rezistenţa şi să sprijine palestinienii, inclusiv luptătorii, la o zi după ce a fost anunţat un acord de încetare a focului în Liban între grupare şi Israel, relatează Reuters, potrivit news.ro.
În prima declaraţie a centrului de operaţiuni al Hezbollah de la anunţarea armistiţiului, gruparea nu a menţionat direct acordul de încetare a focului.
„Centrul de operaţiuni al rezistenţei islamice afirmă că luptătorii săi din toate disciplinele militare vor rămâne complet echipaţi pentru a face faţă ambiţiilor şi asalturilor inamicului israelian”, a declarat gruparea.
Aceasta a adăugat că luptătorii săi vor continua să monitorizeze retragerea forţelor israeliene dincolo de frontierele libaneze „cu mâinile pe trăgaci”.
Acordul de încetare a focului include retragerea forţelor israeliene din sudul Libanului în termen de 60 de zile, au declarat oficialii israelieni.
Acordul, intermediat de SUA şi Franţa, a pus capăt celei mai sângeroase confruntări dintre Israel şi gruparea militantă susţinută de Iran din ultimii ani. Israelul luptă în continuare cu gruparea militantă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.