Gică Hagi și-a certat un jucător după victoria cu Petrolul: ‘Vrăjeală’
Gică Hagi l-a certat pe Băsceanu, care a ratat două ocazii uriașe în prima repriză a partidei de pe stadionul Ilie Oană. Farul Constanţa a învins luni, în deplasare, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în ultimul meci al etapei a şasea din play-out-ul Superligii.
Hagi a lăudat jocul echipei sale, dar nu a ratat ocazia să-i atragă atenția lui Băsceanu.
”A fost greu. Ăsta e fotbalul. Până la golul marcat am avut inițiativa, am avut mingea. Știam că întâlnim o echipă bună, reactivă. Am produs și ocazii. După gol s-a văzut că e presiune mare, ne-am retras inexplicabil.
(n.r. presupun că nu v-ați supărat pe Băsceanu până la marcarea golului. Spunea că s-a speriat la una din acele două ocazii mari) Da, s-a speriat, d-aia a dat pe lângă minge…, vrăjeală. Trebuie să fie mai serios, mult mai conectat.
Are multe de învățat. Vine de la academie, a fost cel mai bun. Talentul se vede până la 18 ani, după începe concurența cu seniorii. Are mult de muncă, cel puțin la aspectul fără minge și la faza defensivă.
Eu cred că Alibec a fost omul meciului. Denis e ’farist’, el ține cel mai mult cu Farul. Când Alibec se concentrează, atunci e jucător mare. Mai are el momentele lui pe care nu le înțelegem. Când nu le are este un jucător mare”, a spus Hagi.
Ploieştenii sunt pe locul 3, cu 28 de puncte, în timp ce Farul se află acum pe locul 5, cu 27 de puncte.