Sport

George Russell îi răspunde lui Verstappen şi îl acuză că l-a ameninţat că-l va tampona


Pilotul britanic George Russell (Mercedes) l-a acuzat, joi, pe olandezul Max Verstappen (Red Bull), care l-a criticat în urmă cu o săptămână la Marele Premiu al Qatarului, că l-a ameninţat că-l va tampona intenţionat, informează AFP, potrivt Agerpres.

„Eu consider toată această chestiune ironică, ţinând cont că sâmbătă seară el a spus că va încerca să mă tamponeze şi, citez, ‘să-mi bage capul afurisit în zid'”, a declarat el la boxele de pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi, fiind întrebat de reproşurile pe care i le-a adus public pilotul olandez săptămâna trecută.

„Voi ştiţi, sunt ani de când oamenii sunt brutalizaţi de Max. Nu putem pune în discuţie calitatea sa de pilot, dar el este incapabil să suporte adversitatea de fiecare dată când lucrurile nu ies cum vrea el”, a adăugat britanicul în ajunul ultimului Mare Premiu al sezonului, al 24-lea.

Max Verstappen (Red Bull), care a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Qatarului, desfăşurat duminică pe circuitul de la Lusail, la o săptămână după ce şi-a asigurat al patrulea titlu consecutiv de campion mondial, l-a criticat pe britanicul George Russell (Mercedes), care l-a „surprins şi decepţionat”.

Verstappen, care obţinuse primul loc pe grila de start în faţa lui Russell, a fost penalizat cu un loc de către comisarii cursei pentru că ar fi rulat mult prea încet şi l-ar fi jenat pe pilotul englez care era pe punctul de a obţine un tur rapid.

„Am fost surprins şi decepţionat în cursul audierii noastre în biroul comisarilor. Am fost de multe ori acolo şi nu am văzut niciodată pe cineva care a încercat să facă atât de mult rău altcuiva”, a explicat „Mad Max” într-o conferinţă de presă.

„Am încercat doar să fiu drăguţ, rulând mai încet, dar se vede că nu ar fi trebuit să fac asta. Dar nu mă mai surprinde nimic în acest sport”, a adăugat el.

Câteva minute mai târziu, Verstappen a folosit cuvinte chiar şi mai dure la adresa lui Russell la postul olandez de televiziune Viaplay: „Eu respect mult piloţii, dar ieri (sâmbătă) mi-am pierdut complet respectul pentru el. Este ridicol că el şi-a dorit ca eu să eu să fiu penalizat. Şi am fost foarte deranjat de acest lucru”.

„El este mereu foarte politicos în faţa camerelor, dar dacă ai o treaba personală cu el, atunci el este o persoană complet diferită. Eu nu suport asta şi nu mai vreau să am nimic de a face cu el”, a conchis Verstappen.

Verstappen şi-a luat revanşa pe circuit, duminică, depăşindu-l pe Russell din primul viraj şi adjudecându-şi a 63-a victorie din carieră, în timp ce britanicul a încheiat pe patru.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button