„Furtul” cosmic care provoacă revoluție în știința planetară

O teorie recentă sugerează că apa ar fi ajuns pe planeta noastră printr-o baie de vapori, la scurt timp după formarea Sistemului Solar, potrivit unui studiu publicat marți în revista Astronomy & Astrophysics, informează AFP și Agerpres.

Conform teoriei dominante în prezent, apa ar fi ajuns pe Terra în principal prin intermediul asteroizilor şi al cometelor, provenind din afara Sistemului Solar, în prima sută de milioane de ani după formarea sa.

Acel „un bombardament” a fost un fel de „joc de biliard gravitaţional”, a declarat astrofizicianul Quentin Kral, coordonatorul studiului, care a propus un procedeu „puţin mai natural şi puţin mai simplu de implementat”.

Mai puţin aleatoriu, aşadar, şi deci aplicabil la alte planete telurice din Sistemul Solar, precum Marte şi Mercur, despre care se ştie deja că deţin apă, la fel ca şi Luna.

Totul a plecat din Centura de asteroizi, un inel de mici corpuri cereşti, situat între Marte şi Jupiter şi care era mult mai masiv în epoca formării Sistemului Solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani.

„Ştim că, iniţial, asteroizii erau îngheţaţi”, a explicat Quentin Kral, cercetător la laboratorul LESIA din cadrul Observatorului Paris-Meudon PSL.

Acele corpuri cereşti îngheţate „nu prea le mai vedem astăzi”, cu excepţia lui Ceres, cel mai mare dintre asteroizi.

Însă urmele lor sunt detectate pe alţi asteroizi, prin prezenţa unor minerale hidratate, aşa cum se întâmplă şi în cazul eşantioanelor prelevate de pe asteroidul Ryugu, aduse recent pe Pământ de o misiune spaţială japoneză.

Ideea formulată de o echipă de la LESIA, alături de un astronom de la Institutul de Fizică a Pământului din Paris, este că Terra a colectat într-adevăr apa asteroizilor, dar fără ca aceştia din urmă să i-o aducă în mod direct.

„Vaporii de apă îşi trăiesc viaţa ca apă”

În acest scenariu, Soarele tocmai se formase şi încălzea Centura de asteroizi cu un maxim termic ce ar fi avut loc în urmă cu 25 de milioane de ani. Acea căldură „a sublimat gheţurile de apă” şi a format atunci „un disc de vapori de apă la nivelul Centurii de asteroizi”, a explicat Quentin Kral.

De acolo, discul s-a extins în Sistemul Solar, până la Terra, care a captat progresiv această resursă pe măsură ce se răcea. Odată captaţi (captarea materiei sub efectul gravitaţiei – n.red.) pe planeta noastră, „acei vapori de apă îşi trăiesc viaţa ca apă” şi se află de atunci sub formă lichidă.

Modelul elaborat de Quentin Kral şi colegii lui funcţionează la fel de bine în cazul unei Centuri de asteroizi masive, aşa cum se presupune că a fost centura din sistemul nostru solar, cât şi în cazul unei centuri mai subţiri, dar pe o perioadă de timp mai îndelungată.

Este pentru prima dată când o astfel de ipoteză a fost avansată.

Însă ea „nu a ieşit de nicăieri”, a precizat astrofizicianul francez. Teoria s-a bazat foarte mult pe observaţiile făcute de radiotelescopul ALMA, considerat un mare specialist în detectarea norilor de gaz şi praf din Univers.

„De zece ani ştim că există discuri de gaze de carbon şi oxigen în centurile de planetoizi”, un termen care se referă la asteroizi şi miniplanete, din „sistemele extra-solare”.

În trecut, cercetătorii au detectat doar praf cosmic, acolo unde acum a fost constatată şi prezenţa unor gaze. Precum şi gheaţă de apă în centura de asteroizi a lui HD 69830, un sistem solar înzestrat cu cel puţin trei planete.

„Atunci cum ar putea fi testată această teorie?”, se întreabă Quentin Kral. Căutând sisteme stelare care sunt puţin mai tinere decât al nostru şi care „au încă discul lor de gaze de apă”.

Echipa de la LESIA a obţinut permisiunea de a efectua observări astronomice cu ajutorul radiotelescopului ALMA asupra unor sisteme stelare „puţin mai speciale, interesante” şi aşteaptă de acum primele rezultate.