Fraţii Charles şi Arthur Leclerc vor pilota împreună pentru Ferrari la Abu Dhabi
Charles şi Arthur Leclerc urmează să devină primii fraţi care vor pilota într-o sesiune de Formula 1 sub culorile aceleiaşi echipe, Ferrari, cu ocazia ultimului Mare Premiu al sezonului, care va avea loc în acest weekend la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, informează DPA, potrivit Agerpres.
Charles Leclerc este pilot principal la Ferrari, în timp ce fratele său Arthur urmează să-l înlocuiască pe spaniolul Carlos Sainz Jr în prima sesiune de antrenamente libere de la Abu Dhabi, a anunţat scuderia italiană.
Conform regulamentului, în fiecare sezon, toţi piloţii de Formula 1 trebuie lase locul la una dintre primele sesiuni de antrenamente libere unui debutat care nu a luat startul în mai mult de două Mari Premii.
Ferrari s-a bazat pe Ollie Bearman în Mexic, însă pilotul britanic a participat deja la trei Grand Prix-uri în acest an. Prin urmare, echipa italiană a trebuit să aleagă un alt pilot pentru a-şi îndeplini obligaţiile.
După ce a concurat în Formula 2 anul trecut, încheind sezonul pe locul 15 în clasament, Arthur Leclerc a activat în 2024 ca pilot de dezvoltare pentru Ferrari.
Scuderia visează în continuare la un prim titlu la constructori după 2008, aflându-se în prezent pe locul secund în clasament, la 21 de puncte în spatele liderului McLaren.