Sport

Francezul Wilfried Nancy (Columbus Crew), antrenorul anului în MLS


Tehnicianul francez al echipei din Major League Soccer (MLS) Columbus Crew, Wilfried Nancy, care a cucerit titlul naţional sezonul trecut, a fost ales antrenorul anului în campionatul nord-american de fotbal, a anunţat miercuri MLS, scrie AFP.

Nancy a primit cele mai multe voturi combinate dintre toate cele trei categorii de alegători: antrenori, jucători şi media.

În vârstă de 47 de ani, originar din Le Havre, el şi-a construit o reputaţie solidă ca tehnician în America de Nord, mai întâi ca secund al lui Thierry Henry la Montreal, înainte de a deveni antrenorul principal, apoi s-a alăturat lui Columbus în 2022.

Dar Crew, campion în 2023, a fost eliminată acum în primul tur al play-off-ului MLS de New York Red Bull.

Nancy l-a devansat cu puţin pe antrenorul argentinian Gerardo ‘Tata’ Martino, care tocmai a părăsit pe Inter Miami, unde joacă Lionel Messi.

Aşa cum se ştie, la Columbus Crew evoluează fotbalistul român Alexandru Măţan care, în urmă cu o săptămână, a anunţat că va părăsi formaţia nord-americană. Măţan, campion al MLS cu Columbus Crew în 2023 (37 de meciuri, 2 goluri marcat şi 11 pase de gol), a adunat 30 de partide în sezonul 2024, marcând 4 goluri şi oferind 4 assist-uri.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button