Francezul Martin Couvra uimește lumea golfului cu prima victorie în European Tour la Turkish Open la numai 22 de ani
Tânărul francez Martin Couvra, în vârstă de doar 22 de ani, a obținut duminică prima sa victorie în European Tour, impunându-se la Turkish Open cu un total impresionant de 17 lovituri sub par, scrie mediafax.ro.
Couvra a încheiat competiția cu două lovituri avans față de spaniolul Jorge Campillo și chinezul Li Haotong, care au împărțit locul secund, notează AFP.
Situat pe locul 247 în clasamentul mondial, Couvra a strălucit în runda finală cu un scor de 64, realizând nouă birdie-uri într-o zi perfectă de golf. Evoluția sa spectaculoasă confirmă talentul arătat în acest sezon, în care deja obținuse patru clasări în top 10 după promovarea din Challenge Tour.
„A fost uimitor să câștig în primul meu an… este doar un vis. Mă trezesc dimineața cu gândul să câștig turnee și să câștig atât de repede este fantastic, așa că sunt foarte fericit”, a declarat francezul după victoria care îi va schimba cariera.
Britanicul Brandon Robinson-Thompson, care condusese după prima zi, a întâmpinat dificultăți în runda finală, încheind cu un scor de 72 și ocupând locul patru, la patru lovituri în spatele câștigătorului.