Fotbalul este plin de surprize
Atacantul brazilian al echipei Al-Hilal, Neymar, nu a respins ideea a ajunge la Inter Miami, într-un interviu acordat CNN, potrivit news.ro
„Evident, să joc din nou cu (Lionel) Messi şi (Luis) Suarez ar fi incredibil”, a declarat el pentru CNN la Globe Soccer Awards din Dubai, Emiratele Arabe Unite. „Ei sunt prietenii mei. Încă mai vorbim între noi. Ar fi interesant să reînviem acest trio. Sunt fericit la Al-Hilal, sunt fericit în Arabia Saudită, dar cine ştie? Fotbalul este plin de surprize”, a spus el.
Pe 17 decembrie, Sky Sports a anunţat că Neymar le-ar fi confirmat coechipierilor săi de la Al-Hilal că va ajunge la Inter Miami în timpul perioadei de transfer de vară, după încheierea contractului său.
„Când am auzit că plec de la Paris Saint-Germain, fereastra de transferuri era închisă în Statele Unite, aşa că nu am avut această opţiune”, a adăugat brazilianul, care totuşi insistă că nu regretă alegerea sa de a se alătura Al-Hilal. „Proiectul pe care mi l-au oferit (în Arabia Saudită) a fost foarte bun, nu numai pentru mine, ci şi pentru familia mea, aşa că plecarea în Arabia Saudită a fost cea mai bună opţiune”.
Pe lângă Messi şi Suarez, Neymar ar putea reîntâlni la Inter Miami alţi trei coechipieri de-ai săi de la Barça. Sergio Busquets şi Jordi Alba, în special, fac parte din echipa antrenată de Javier Mascherano.
Afectat de accidentări, inclusiv o ruptură a ligamentului încrucişat al genunchiului, Neymar a jucat doar şapte meciuri pentru Al-Hilal de la sosirea sa în vara anului 2023.