Stiri TV

Fonduri europene suspendate și 13 miliarde euro în pericol


Criza guvernamentală, declanșată prin demisia lui Marcel Ciolacu, liderul PSD, din funcția de premier și prin decizia PSD de a ieși de la guvernare (miniștrii actuali urmând să rămână interimari), vine într-o perioadă complicată pentru finanțele statului. Ultimele informații ale Profit.ro relevă că România riscă acum suspendarea de fonduri europene pentru neîndeplinirea angajamentelor de reformă fiscală, un mesaj în acest sens al Comisiei Europene (CE) fiiind așteptat pentru început de iunie și urmând să reprezinte o lovitură puternică pentru bonitatea șubrezită a României pe piețele financiare externe.

Totodată, Guvernul în formulă de avarie riscă să pericliteze și o sumă de până la 13,5 miliarde de euro fonduri din PNRR, pentru care se află într-un proces dificil de renegociere cu Comisia Europeană.

Pe fondul tensiunilor politice, Guvernul a întârziat implementarea reformelor fiscale asumate, care ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 aprilie. Acestea includ măsuri nepopulare precum majorări de taxe, inclusiv TVA, amânate strategic din motive electorale, în contextul alegerilor prezidențiale din toamnă. Scenariul anterior crizei politice prevedea ca aceste măsuri să fie discutate în iunie, după evaluarea Comisiei. În noua realitate politică, incertitudinea planează asupra oricărei decizii majore.

În paralel, datele recente privind execuția bugetară reflectă adâncirea dezechilibrelor fiscale: deficitul bugetar în primele trei luni din 2025 a ajuns la 43,66 miliarde lei (2,28% din PIB), în creștere față de perioada similară din 2024. România s-a angajat în fața CE să reducă deficitul bugetar ESA la 7% din PIB până la finalul anului, însă debutul de an subminează serios credibilitatea acestui angajament.

În lipsa unor măsuri urgente și ferme de corecție fiscală, presiunea asupra Guvernului și a piețelor va crește semnificativ. Cele trei mari agenții de rating mențin perspectiva negativă pentru România, iar prima reevaluare este programată la sfârșitul verii. Cu cât măsurile întârzie, cu atât ajustările necesare vor fi mai dure și mai dificil de implementat într-un interval tot mai scurt.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button