Stiri TV

Fermierii mai pot depune cereri de plată până pe 12 iunie


Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că termenul de depunere a cererilor de plată, în cadrul Campaniei 2024, a fost prelungit până la data de 12 iunie 2024 inclusiv, potrivit mediafax.

În acest an, cererile de plată se depun la APIA în perioada 4 aprilie – 12 iunie.

Astfel, data limită de depunere este 12 iunie 2024 inclusiv.

„Prelungirea termenului vine în sprijinul fermierilor care din motive neimputabile lor încă nu au depus Cererile de plată pentru anul 2024 în termenul stabilit inițial. Fermierii sunt așteptați la Centrele județene și locale APIA unde vor beneficia de tot sprijinul funcționarilor Agenției în accesarea cu succes a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, precum și a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă”, transmite APIA.

De asemenea, fermierii care au depus cererea de plată electronic prin accesarea aplicației IPA-Online, pentru închiderea acesteia se vor prezenta la sediile APIA în vederea semnării, iar cei care vor utiliza semnătura electronică vor anunța în prealabil (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcționarul responsabil.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button